Providența

I. Introducere

După învățătura creștină, Dumnezeu a creat lumea din nimic, prin puterea cuvântului Său „El a zis și s-a făcut, El a poruncit și s-a zidit ” (Ps. 148,5). Lumea are un început și va avea un sfârșit deci ea nu e veșnică. Lumea este creată în timp. Noțiunea de nimic vrea să ateste că lumea are un început și că însăși esența lumii, din care a fost făcută, a fost creată tot de Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu nu este și autorul materiei, spune Sfântul Atanasie cel Mare, ci a făcut lucrurile dintr-o materie deja existentă, atunci El apare slab, deoarece n-a putut să producă nimic fără materie, din cele existente, așa cum slăbiciunea tâmplarului se arată prin aceea că nu poate face nimic fără lemn.”

„În calitate de ființă atotputernică, atotperfectă și atotbună, Dumnezeu a creat lumea în ansamblul ei ca o creatură bună.” Cuvintele Scripturii: „Și a văzut Dumnezeu că toate câte a făcut erau bune foarte ”(Fc 1,31), arată că lumea în totalitatea ei, cea spirituală și cea materială, erau întru totul potrivite scopului pentru care Dumnezeu l-a creat.

De asemenea, doctrina creștină învață că răul nu exista ca un principiu de sine stătător, răul nu are ființă, : „răul nu este un lucru, nu are ipostas.” De aceea putem spune că: „răul provine din reaua întrebuințare a libertății de către om.”

„Fiind răul o lipsă a binelui, a cărei carență se opune progresului moral în lume, concepția creștină nu-1 leagă de esența realității eterne, nici de cea creată de Dumnezeu, ci numai de libertatea omului. Dar după unii, dacă se ia în considerare cantitatea și varietatea răului din lume și dintre oameni, trebuie admisă, ca o cauză suplimentară a răului, în afara libertății omului, libertatea altor spirite, în speță a îngerilor răi sau a diavolului. Astfel își găsesc explicație o serie de rele care bântuie omenire a de astăzi.”

De asemenea, Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv și cu un scop. Părinții au scos în evidență bunătatea lui Dumnezeu ca motiv al creației. Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtașe și alte Ființe de iubirea Lui intertrinitară. „Dacă pe toate le-a creat Dumnezeu ca să se împărtă șească de iubirea Lui, scopul lor este să ajungă la o parti cipare deplină la această iubire, adică la o comuniune de plină cu Dumnezeu.” „Iconomia lui Dumnezeu sau planul Lui cu privire la lu me constă în îndumnezeirea lumii create, care, în urma pă catului, implică și mântuirea.”

După ce a creat lumea și omul din iubire, pentru ca întreaga creație să se împărtășească de bunătatea Sa, Dumnezeu nu-și întoarce fața Sa de la creatură, ci îi poartă de grijă, mai ales, deoarece ea singură, fără ajutorul Său, nu-și poate îndeplini scopul pentru care a fost creată. Astefel, „providența sau pronia dumnezeiască este purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent față de întraga creatură.”

II. Capitolul I-Providența Dumnezeiască

Dumnezeu n-a lăsat lumea în părăsire după ce a creat-o și poartă grijă de ea, ca să nu se întoarcă în neantul din care a fost adusă, și o sprijină, ca să-și atingă scopul pentru care a fost creată. Providența pe care Dumnezeu o manifestă față de creație, prin ordinea ei interioară, are trei aspecte principale. „Prin lucrarea Sa proniatoare Dumnezeu poartă de grijă omului și lumii create de EI, ca să poată exista ca atare. Mântuitorul ne arată că Dumnezeu îi poartă de grijă păsărilor cerului și crinilor câmpului (Matei 6,26), iar Apostolul Pavel spune:- în El avem viață, în El ne mișcăm și suntem- (Fapte 17, 28).”

Pronia dumnezeiască este autoritatea atotmântuitoare și susținătoare și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de zidirile Sale, sensibile și inteligibile, prezente și viitoare, acum și în veșnicie. Înlăuntrul proniei dumnezeiești se încadrează și punerea în lucrare a dreptății dumnezeiești, care intervine atunci când în viața omului stăpânește ceea ce este irațional. Astfel, dreptatea dumnezeiască, în calitate de realitate absolută, curmă iraționalul pentru interesul general al propășirii omului. Fiecare lucru care există este de la începutul creației sale hărăzit pentru un anume scop. Acest plan dumnezeiesc nu poate fi schimbat deoarece Dumnezeu „toate cu înțelepciune le-a făcut”(Ps. 103,25).