Renașterea și influența sa asupra culturii europene

Renaşterea este denumirea curentului de înnoire socială şi culturală, care a apărut în Europa,la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura şi arta antichităţii clasice.

A început în Italia şi s-a răspândit în Europa occidentală. În aceastăperioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de lasocietatea medievală către societatea modernă. Societatea feudalăa Evului Mediu, cu structura sa ierarhică rigidă, dominată deeconomia agrară şi sub puternica influenţă a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renaşterii, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură şi artiştii, înclinaţi spre clasicismul greco-roman.

Noţiunea de"Renaştere”(în franceză:Renaissance) a fost folosită pentru prima data la începutul secolului al XIX-lea, mai întâi de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elveţian Jacob Burckhardt, în lucrarea sa fundamentală"Die Kultur der Renaissance in Italien” ("Cultura Renaşterii în Italia", 1860). Acesta din urmă a definit Renaşterea (în italiană: Rinascimento), perioada cuprinsă între pictorii Giotto şi Michelangelo. În acest timp, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii.

Renaşterea carolingiană, după numele lui Carol cel Mare, a reprezentat trezirea la viaţă a antichităţii şi, în parte, a culturii bizantine în cultura şi arta imperiului franc. În secolele al VIII-lea şi al IX-lea, împăratul Carol cel Mare încearcă să continue şi sa înnoiască tradiţiile Imperiului roman.

Printre cele mai însemnate realizări ale Renaşterii carolingiene se numără ilustraţiile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", păstrat la Viena, sau Capella Palatină din Aachen, care aminteştede "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum şiCapella Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din Roma.

Prezenţa învăţatului Alcuin (lat.: Alcuinus ) la curtea imperială a stimulat transcrierea textelor vechi şi introducerea limbii latine ca limbă literară, fapt determinant pentru evoluţia ulterioară în istoriaculturală a lumii apusene.

Aceasta se referă la caracteristicile de stil în arta şi arhitectura din timpul împăratului Otto III (983-1002), sub influenţa antichităţii şi a Bizanţului, pentru obţinerea unei "Renovatio imperii Romanorum”. Aceste influenţe s-au exercitat mai ales în ilustraţiile de cărţi, artizanat şi în arhitectură (Capella Sf. Bartolomeu din Padeborn ).