Tratatul Despre Preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur este, indiscutabil, unul din marii Părinţi ai primului mileniu creştin şi ai Bisericii creştine din totdeauna.

S-a născut în Antiohia, în perioada 344-354 (părerile unanime ale majorităţii specialiştilor plasează naşterea Sfântului Ioan Gură de Aur cel mai probabil în anul 354), rămâne orfan foarte de timpuriu, tatăl său moare curând după naşterea sa, beneficiază de grija, creşterea şi educaţia mamei sale, Antuza, o femeie foarte virtuoasă şi o mamă dedicată, fapt care-i aduce preţuirea şi admiraţia venită chiar din partea păgânilor, având în vedere originea sa, provenind dintr-o familie bogată, are posibilitatea să studieze la importante şcoli ale vremii, audiind mari maeştri de retorică, printre care şi pe faimosul retor Libanius, precum şi pe filosoful Andragaţiu. După ce îşi încheie educaţia retorică, tânărul Ioan se dedică aproape în totalitate ascezei şi studierii Sfintei Scripturi, maestru şi îndrumător fiindu-i printre alţii Diodor din Tars. Având în vedere mentalitatea întâlnită la unii tineri ai vremii potrivit căreia mijlocul cel mai potrivit de desăvârşire era considerată asceza, Ioan nu face excepţie din acest punct de vedere şi se dedică ascezei, dar în special după trecerea la cele veşnice a mamei sale, practicând viaţa eremitică în munţii din apropierea Antiohiei vreme de patru ani

În anul 381 episcopul Meletie al Antiohiei îl hirotoneşte diacon, iar cinci ani mai târziu, episcopul Flavian îl hirotoneşte preot, încredinţându-i-se sarcina de a se ocupa de catehizarea credincioşilor, devenind predicator al catedralei din Antiohia, responsabilitate pe care o îndeplineşte cu pricepere şi zel.

În anul 397, pentru renumele pe care îl câştigase este ales episcop al Constantinopolului, fiind hirotonit arhiereu pe 26 februarie 398 de către episcopul Teofil al Alexandriei.

În scaunul episcopal al Constantinopolului continuă ceea ce începuse, încă diacon fiind, la Antiohia, activitatea de scriitor şi predicator, iar pe de altă parte, se ridică împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor de tot felul, necruţând nici pe cei de la curtea imperială, ceea ce îi atrage antipatia şi dispreţul acestora. Datorită zelului său întru cele duhovniceşti şi atitudinii sale care nu cunoştea compromisul în relaţiile cu curtea imperială, la care se adaugă intrigile duşmanilor săi, Sfântul Ioan Gură de Aur este exilat mai întâi în Armenia Mică, la Cucuz pe 20 iunie 404, iar trei ani mai târziu este trimis într-un al loc de exil, la Pityus, pe malul de răsărit al Mării Negre, însă în drum spre această localitate îşi află sfârşitul în localitatea Comana, în Pont, pe 14 septembrie 407 , ultimele sale cuvinte fiind „ slavă lui Dumnezeu pentru toate ”.

Opera Sfântului Ioan Gură de Aur este vastă, primele sale lucrări scrise fiind lucrări de apărare a vieţii monahale, îndreptate împotriva celor care criticau această formă de vieţuire. Înzestrat cu darul ales al cuvântului, s-a folosit de acesta ca de un instrument pentru manifestarea propriei sale gândiri. Genul care îl consacră pe Sfântul Ioan Gură de Aur este cel omiletic în care a fost un adevărat maestru, omilia slujindu-i în special pentru exegeza scripturistică în care se manifestă spiritul şcolii din Antiohia în care accentul cade mai mult pe „istoria”, decât pe „spiritul” textului scripturistic Alături de omiliile exegetice se remarcă de asemenea cele teologice, omiliile catehetice, cele morale şi cele liturgice, toate acestea precum şi angajarea sa social-morală, materializată în sensibilitatea şi disponibilitatea faţă de aproapele, au făcut din Ioan Gură de Aur oratorul creştin prin excelenţă, fiind considerat unul din Părinţii marcanţi ai Bisericii de Răsărit.

Însă, poate, cea mai importantă lucrare a Sfântului Ioan Gură de Aur este neîndoielnic tratatul „Despre Preoţie”, tratat ce reprezintă capodopera teologică şi deopotrivă, literară a Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre toate lucrările de acest gen, aceasta fiind considerată opera sau tratatul clasic despre Preoţie şi slujirea preoţească, alcătuire în care se poate observa, nu date seci de birou, „ ci condensarea unor frământări şi experienţe din care noi, cei de azi, avem poate nu atât de învăţat, cât de sorbit suflare de viaţă nouă, putere de înălţare spre culmile preoţiei patristice ”

Tratatul, scris între 381-386 în perioada când era diacon, este alcătuit sub formă de dialog, personajele tratatului fiind Ioan, adică autorul, şi un oarecare Vasile care provenea dintr-o familie bogată, îşi făcuse studiile în oraşul natal, Antiohia şi care a fost hirotonit preot, într-un fel, la îndemnul prietenului său Ioan.