Conceptul de dacism, respectiv de latinitate și implicațiile lor politice și ideologice în perioada interbelică - Getica - Vasile Pârvan

Vasile Parvan si-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Nationalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germana), considerata de specialisti ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comertului în antichitatea clasica. În scopul rezolvarii problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de sapaturi sistematice, îndeosebi în statiunile arheologice din a doua epoca a fierului. Pe baza rezultatelor partiale ale sapaturilor a scris Getica (1926), cea mai importanta lucrare a sa (datorita destinului sau), o vasta sinteza istorico-arheologica, prin care a readus în prim planul cercetarii istorice rolul politic si cultural al daco-getilor; unele lipsuri si exagerari (printre care accentuarea rolului scitilor si al celtilor în dezvoltarea culturii geto-dace) nu stirbesc valoarea acestei lucrari.

Din Carpatii Nordici si pana in Haemus, geto-dacii alcatuiau un mare popor, unitar ca neam, desigur insa impartit politic in nenumarate clanuri autonome, unele sub principi indigeni independenti, altele, mai ales din partile dinspre Nistru, recunoscand autoritatea altui rege, de neam schytic, ca Ariapeithes de la Olbia, ca de altfel si in Ardeal, unde familia regala-a regelui Spargapeithes-si vechea clasa nobila(agathyrsii, dupa care se numeau toti lociutorii platoului transilvan)erau de asemenea scythe. Grecii admirau geto-dacii datorita coneptiei lor despre lume si viata -si in special credinta lor in nemurirea sufletului- astfel incat, negasind alta explicatie , i-au numit adepti ai filosofiei idealiste si mistice a lui Pythagoras.Iar pentru ajungerea la geto-daci a acestei filosofii religioase din sud si pentru raspandirea ei in Getia, ei au nascocit povestea principelui si apoi a regelui si in safrsit a zeului Zalmoxis, sclav si discipol al lui Pythagoras la Samos, iar apoi rege si zeu la geto-daci, pe care i-a reformat in sensul invataturii idealiste a maestrului sau.

Geto-dacii de la Dunare se aflau in secolul al VI-lea i.e.n. intr-o stare de cultura diferita de cea a grecilor: grecii erau oraseni, geto-dacii erau sateni, dar si geto-dacii cunosteau binefacerile culturii superioare astfel incat o pretuiau cand o intalneau la greci. Culturii geto-scythe ii corespunde cultura greco-geta, o prima marturie a acestiu fapt fiind hydria de la Bene (Bereg), cazanul de bronz de la Scortaru (Braila) si basinul de bronz de la Balanoaia(Vlasca), pentru secolele VI-V, iar pentru vremea lui Alexandru cel Bun , avem candelabrul de bronz de la Piscul Crasanilor, vasul de bronz de la Tinosul, si ceramica indigena din Balta Dunarii.

Geto-dacii sunt sedentari, avand drept ocupatie principala agricultura. Un document clasic pentru importanta si seriozitatea vietii agricole la geto-daci este fragmentul pastrat de la Suidas, „si dintre acestia unii erau pusi peste plugari, iar dintre ceilalti din jurul regelui erau ordonati peste fortificatii”, aici fiind vorba despre impartirea sarcinilor intre nobilii geto-daci in vremea razboiului: pe unii Decebal i-a pus sa aiba grija de bunul mers mai departe al „agriculturei”, iar pe ceilalti i-a repartizat ca adjutanti ai sai prin „cetatile” intarite, care trebuiau aparate pas cu pas impotriva asalturilor romane.

Geto-dacii, fiind organizati pe clanuri astfel incat isi avea fiecare o capitala, numita adesea dupa numele tribului:Burridava, capitala burri-lor, Saci-dava, capitala saci-lor, Napoca dupa napae, Alboca, dupa albi etc. sau direct dupa numele tribului Apullum, Potula , Saldae etc.

Fie la munte, fie la camp, un <<oras>> daco-getic e intarit: Ptolemeus Lagi, povestind cum cucereste Alexandru cel Mare la 355 acea cetate-oras a getilor de pe malul Dunarii, zice ca era rau incinsa de ziduri, probail numai cu valuri si santuri de pamant, respectiv cu palisade, adica asa cum se prezinta astazi in sapaturi <<cetatea>> getica de la Zimnicea, cea de la Tinosul, cea de la Piscul Crasanilor etc. si cum avem a ne inchipui si cetatea Helis, a lui Dromichaites,in aceesi campie a Dunarii. In Dacia muntoasa si pe malul drept al Dunarii, unde piatra era din belsug, cetatile daco-getice sunt bine intarite cu ziduri de piatra . Columna lui Traian reprezinta doua intarituri:unele dupa chipul roman, in piatra de talie(zidite de Decebal, cu mesteri romani , iar altele, numai din lemn, dar niciun tip nu infatiseaza civilizatia geto-daca.

Locuintele geto-dacice, indiferent daca erau in cetati de piatra ori numai de pamant, sau simple sate asezate deschis pe malul apelor, erau nuele lipite cu pamant. Aceste casae erau practic niste bordeie ingopate pe jumatate in pamant, clima determinandu-i de multe ori sa-si construiasca case subpamantene, clima aspra din stepa moldo-basarabeana.

Cetatile, casele, unltele de lucru si mijloacele de transport, precum si intreaga mobila si chiar vasele de intrebuintare zilnica erau din lemn, fapt ce explica si putinele urme lasate de geto-daci. Arderile satelor la caz de razboi sau navalirile sunt o regula a razboiului, astfel ce ne-a ramas este de piatra, de lut , de sticla ori de metal.

Dar intocmai cum, alaturi de saracia si simplicitatea taraneasca a geto-dacilor sai, Dromichaites, ca adevarat rege, pune sa se aseze pentru macedonii lui Lysimachos mese de argint, cu vase de aur , si pe scaunele lor aseaza stofe scumpe, asa vedem la Decebal nenumarate vase de aur si argint, lucrate de mana elenica., la care s-au adaugat hainele si stofele scumpe gasite –ascunse de Decebal- intr-o pestera din munti [Muntii Kasion],[insasi marturia imparatului Hadrian].