Dimensiunea religioasă a existenței

Literatura religioasă în secolul XVII

Cel mai vechi document păstrat în România este o epistolă scrisă în 1521, trimisă de Neacşu de la Câmpulung judelui de la Braşov, Hans Benkner.

Cultura Română a fost puternic influenţată de creştinism de la începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri. Cu toate acestea primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în ţară de către Slavi. De aceea cele mai devreme efectuate traduceri ale cărţilor în limba română au fost textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psalmul Şcheiei - Psaltirea Şcheiană - şi Codicele Voroneţean, sunt texte religioase ce au fost scrise in Maramureş, probabil cu ajutorul Husiţilor.

În secolul XVII literatura religioasă ia o dezvoltare foarte însemnată. Numărul manuscriselor cât şi al tipăriturilor, ce cunoaştem din acest timp, este aşa de mare, încât nu se mai cere să le înşirăm pe toate. Vom vorbi numai de cele mai însemnate şi vom face cunoscut şi figurile acelor bărbaţi ai bisericii care au lucrat în această direcţiune. Bibliografia românească veche ne arată 83 de tipărituri în acest secol, în ţările române. Mai toate sunt de natură religioasă. Cele româneşti ne dau cărţile fundamentale ale bisericii creştine. Din acest timp avem cea dintâi biblie completă: este aşa-numita Biblie a lui Şerban din 1688. Psalmii lui David apar în Transilvania, într-o traducere tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia) în 1651 şi în Moldova în cele două traduceri ale lui Dosoftei. Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii (cazanii) este însă cartea cea mai răspândită, dar din toate traducţiile şi ediţiile câte se cunosc, nici una nu e tipărită în Moldova. În schimb, în Moldova apare cea dintâi culegere de Vieţi ale sfinţilor, în marea lucrare în 4 volume datorită mitropolitului Dosoftei şi tipărită la Iaşi între anii 1682-1686.

Literatura religioasă este mai variată în acest secol, căci, afară de cărţile pe care le pomenirăm până aci, - se mai publică - însă tot numai traduceri - o colecţie de propovedanii la morţi de către Popa Ion din Vinţ în 1683; explicarea celor 7 taine, tipărită la Iaşi în 1644; o poveste despre cei 40 de mucenici, tipărită în Alba-Iulia în 1689 ş.a..

O nouă elită intelectuală

În acea perioadă putem vorbi într-adevar de o elită intelectuală alcătuită în special de oameni care fie duceau o viaţă sfântă,şi anume preoţi,călugări, fie oameni cu posibilităţi materiale ridicate.Caracteristica lor comună este dorinţa de a tipări cât mai multe manuscrise,pentru a-şi aduce aportul în dezvoltarea literaturii.

Printre aceştia se numără: Ieromonahul Silvestru, Mitropolitul Simion Ştefan, Popa Ion din Vinţ, Episcopul Sava,Mitropolitul Teodosie, Melhisedec Ieromonahul, Mitropolitul Varlaam, Mitropolitul Dosoftei.