Junimea - Cronologie

După Unirea din 1859, paradigma culturală realizată de paşoptişti este pusă în discuţie şi supusă unui sever examen critic de o nouă generaţie de intelectuali care se impune ca un grup de mare solidaritate ideologică şi culturală, şi, timp de un sfert de secol, constituie elita culturii române, orientând evoluţia acesteia. Câţiva tineri întorşi de la studii din străinătate întemeiază la Iaşi societatea culturală “Junimea”, în iarna anului 1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu. Astfel, Iaşul, care-şi pierduse întâietatea prin stabilirea capitalei Principatelor Unite la Bucureşti, dob’ndeşte prestigiu cultural, pentru ca Junimea cncentrează în rândurile ei pe cei mai talentaţi şi instruţi reprezentanţi ai tinerii generaţii.

Junimiştii au recunoscut meritele predecesorilor. Generaţia paşoptistă a avut un rol decisiv în procesul de modernizare a societăţii româneşti, de construire a identităţii naţionale, atât prin participarea activă la viaţa politică a ţării, cât şi prin cultură, mai ales prin literatura originală, cu specific naţional. Paşoptiştii, „oamenii începutului de drum” (Paul Cornea), au întemeiat literatura română modernă, au asimilat romantismul, prelu’nd şi elementele neoclasice şi iluministe, au fondat speciile şi genurile în literatura română, au folosit sursele de inspiraţie specifice secolului romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populară, valorificând în literatura cultă resursele expresive ale limbii populare.

Epoca de întemeiere (1821-1860) este privită de noua generaţie de intelectuali dintr-o perspectivă critică, decurgâng din exigenţa modernizării profunde, reale, a culturii române. Fără să renunţe la idealul unităţii naţionale, noua generaţie îl impune cu alte mijloace, urmărind calitatea modernizării şi sincronizare europeană prin mari creatori. Exigenţele junimiştilor vizau un climat de seriozitate, de temeinicie şi de competenţă prefesională.

În toate domeniile culturii întemeiate de paşoptişti, junimiştii provoacă schimbări majore:

- în domeniul limbii combat latinismul iniţiat de corifeii Şcolii Ardelene şi continuat de urmaşii acestora, August Treboniu Laurian şi Timotei Cipariu; susţin modernizarea alfabetului latin şi ortografie fonetică; pledează pentru împrumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;

- în domeniul educaţiei culturale, susţin timp de 17 ani cicluri de conferinţe („prelecţiuni populare”) pe teme de istoric, filozofie, literatură, alte arte, prin care familiarizează auditoriul cu noile idei din spaţiul cultural european, impun un nou tip de discurs public, de ţinută academică, în contrast cu oratoria practicată până atunci şi pregătesc un public avizat;

- în domeniul literaturii işi propun să realizeze o antologie a poeziei române, proiect eşuat, dar ideile esenţiale ale discuţiilor privind selecţia şi criteriile poeticităţii textelor se concretizează în studiul lui Titu Maiorescu, „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, reper teoretic fundamental; înlocuiesc criteriul cultural în aprecierea creaţiei literare prin criteriul estetic; resping mediocritatea şi veleitarismul, promavând valorile certe, judecate după originalitatea viziunii şi realizarea artistică.