Forme de Exercitare a Controlului Social

I.Conceptii juris-sociologice privind fundamentele controlului social

Notiunea de control social a fost inclusa in vocabularul sociologiei juridice de catre scoala americana a jurisprudentei sociologice preocupata de identificarea mecanismelor si parghiilor prin care orice societate isi asigura coeziunea si functionalitatea. Reprezentatii acestei orientari porneau de la constatarea ca, in orice societate ordinea sociala nu este nici spontana, nici instinctiva, ci este rezultatul atat al unor presiuni psihologice, sugestii si actiuni de stimulare si persuasiune, cat si a unor influente normative si culturale prin intermediul unor institutii.

Reprezentantii acestei societati au evidentiat si ca in orice societate, controlul social nu se reduce doar la mijloace de contrangere si sanctionare legala, ci el include si pe cele care incurajeaza sau stimuleaza conduitele dezirabile si legitime, in aceasta categorie fiind incluse moravurile, uzantele, cutumele si obiceiurile, dar si arta, etica, idealul personal. Meritul principal al acestei orientari este insa de a fi creat o noua viziune asupra dreptului si legislatiei, considerate ca elemente definitorii ale controlului social.

Pozitia acestei scoli contrasteaza cu cea adoptate de fondatorul socilogiei, Auguste Compte, care a avut o atitudine ostila fata de drept, pe care-l considera “un vestigiu metafiziv anarhic si imoral”. In consecinta, ordinea sociala si “civila” este asigurata datorita ideilor, sentimentelor si doctrinelor morale si religioase, iar consensul dintre indivizi trebuie sa se intemeeze pe dragoste si morala si ne pe constrangere normativa si presiune sociala.

Acordand un rol important “reprezentarolor colective” in orientarea conduitelor, Emile Durkheim considera ca reglarea comportamentelor indivizilor nu se datoreaza atat vointelor lor individuale, cat mai ales presiunii sociale, ca expresie a “constiintei colectie”, caracaterizata, la randul ei, de “ansamblul de credinte si sentimente comune majoritatii membrilor societatii”.

Pentru alti sociologi, cum este W.G.Sumner, controlul social nu se exercita numai prin mecanisme organizate(legi sau prescriptii juridice), ci si prin intermediul unor mijloace informale, cum ar fi, de pilda, cutumele sau traditiile populare si moravurile.

Manifestandu-se cu o forta spontana, inconstienta, anonima si difuza, acele “folkways” devin adevarate traditii si obiceiuri sociale si care, prin penetratia lor sociala, ca si prin caracterul invariabil si universal dobandesc caracteristici imperative si reglatoare pentru conduita indivizilor.

O contributie mai noua privind fundamentele si sursele controlului social au adus-o reprezentantii “etnometodologiei” (H. Garfinkel) si “interactionismului simbolic” (E.M.Lemert), care au accentuat importanta “etichetarii” in ansamblul mecanismelor de control social. Din aceast aperspectiva, controlul social nu mai este considerat ca o “reactiei sociala” constanta fata de anumite acte de devianta si nonconformism al indivizilor, ci ca o variabila independenta, capabila sa provoace ea insasi acte de devianta.

Ocupandu-se de functiile normativitatii in viata sociala, o serie de sociologi si juristi, care au mers pe linia orientarii structuralist-functionaliste, considera ca dreptul si legislatia au doua functii de control social: functia pasiva de control social, de sistematizare si codificare a cutumelor si regulilor morale si functia activa de control social, prin institutionalizarea si interiorizarea valorilor si normelor sociale in conduita si comportamentul indivizilor. In consecinta, abordarea sociologica a dreptului trebuie sa aiba in vedere corelatia dintre norme si valori, pe de o parte, si roluri si organizatii, pe de alta parte, prin imbinarea analizei culturale cu cea structurala a acestora.

II.Forme de exercitare a controlului social

In functie de caracterul permisiv sau, dimpotriva, prohibitiv al mijloacelor utilizate, controlul social poate fi pozitiv sau negativ.

Controlul social pozitiv se fundamenteaza pe cunoasterea si internalizarea de catre indivizi a valorilor, normelor si regulilor de convietuire sociala, ca si pe motivatia pozitiva a acestora de a le respecta din convingere. Aceatsa motivatie poate fi realizata prin sugestii, aprobari, recompense si stimulente cu caracter moral si material, mergand pana la aprobarea si recunoasterea sociala a actiunilor si comportamentelor dezirabile.

Controlul social negativ se bazeaza pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. Incluzand o serie de tabuuri si interdictii de natura juridica, morala, culturala, religioasa, administrativa, aceasta forma a controlului social consta in dezaprobarea si respinderea comportamentelor indezirabile dintr-o comunitate, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridiculizare, izolare, marginalizare, exilare, detentie, etc.

Dupa felul agentiilor de la care emana controlul social distingem controlul social formal si pe cel informal.

Controlul social formal(institutional) presupune definirea si instituirea de norme impersonale, institutionalizate in regulamente, legi sau coduri de catre asociatii sau organizatii oficiale. Menirea acestor norme este de coordona actiunile individuale pentru realizarea scopurilor comune, de a minimiza sursele de conflict in cadrul asociatiei sau organizatiei si de a perpetua asociatia sau organizatia.

Controul formal tinde nu numai spre reglementare, ci si spre standardizarea conduitelor indivizilor sau grupurilor, perpetuand astfel ordinea sociala.

*Controlul social informal(neinstitutionalizat) se realizeaza mai ales la nivelul rolurilor sociala intr-un grup si se manifesta in mod implicit in cadrul relatiilor sociale dintre indivizi, prin participarea acestora la viata colectiva. Se realizeaza intr-un mod neorganizat, spontan si difuz , in absenta unor agenti specializati de control.

Societatile moderne tind tot mai mult spre amplificarea controlului informal si dauna celui formal, acesta din urma intrand in actiune numai atunci cand primul se doveste ineficient.