Îmbătrânirea Activă

Extras din proiect Cum descarc?

Îmbătrânirea activă
Multă vreme bătrâneţea a fost considerată o boală şi nu o etapă firească în programul vieţii. Începând cu anul 1988, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus senescenţa între primele cinci probleme prioritare de sănătate ale populaţiei lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA şi alcoolism. 
Conform Dicţionarului Larousse de psihiatrie, bătrâneţea este definită ca fiind ultima perioadă a vietii corespunzând rezultatului normal al senescenţei, caracterizată prin diminuarea treptată a funcţiilor fiziologice. 
Perioada de bătrâneţe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în care individul se percepe pe sine şi lumea din jur, respectiv, au loc schimbări în viaţa profesională, în relaţiile cu familia şi prietenii. 
Perioada bătrâneţii aduce cu sine numeroase probleme de sănătate. Bătrânii au o listă lungă de plângeri privind sănătatea. Procesul îmbătrânirii include transformări fiziologice, biochimice şi comportamentale, declinul psihic fiind condiţionat de o serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică precum şi de condiţiile de mediu, în concluzie, îmbătrânirea se desfăşoară gradual şi diferă de la o persoană la alta. 
Bătrâneţea constituie o problemă individuală dar şi socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită material şi uman. În anii bătrâneţii apare depresia din episoade scurte de tristeţe. Melancolia sau pierderea bruscă a energiei poate evolua spre o serioasă şi îndelungată condiţie depresivă. 
Caracteristicile acestei depresii include o durere continuă, lipsa de interes, lipsa de speranţă, reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului si viitorului. Persoanele vârstnice depresive se confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii şi devin mai încete în gândire, mod de a vorbi şi mişcări. Perioada bătrâneţii, se caracterizează printr- o acumulare de oboseală şi uzura internă ce modifică funcţionalitatea psihică scăzându- i productivitatea. Ieşirea din câmpul muncii, ca şi plecarea copiilor din casa părintească, creează modificări complexe în câmpul preocupărilor, intereselor, a stilului de viaţă. În plan verbal, exprimarea devine anevoioasă, lentă şi incoerentă. 
Bătrâneţea este definită ca „etapă terminală a vieţii, inclusiv a rutinei profesionale active” (Şchiopu Ursula, 1997, p. 108). 
Autorii Dicţionarului de psihologie sunt de părere că datorită schimbărilor nivelului de trai, revoluţiei medicale, a igienei preventive şi a vieţii active mai complexe, durata vieţii active a crescut în diferite ţări şi bătrâneţea a devenit o vârstă mai activă şi mai angajată social decât înainte cu 50- 60 de ani. Fiind o perioadă de involuţie şi deteriorare inegală dar progresivă, bătrâneţea se caracterizează printr- o scădere sinuoasă pe lângă capacităţile vitale, fizice şi biologice şi a celor psihice. Între 65– 70 de ani se consumă o perioadă de adaptare legată de ieşirea din profesie. Între 70– 80 de ani se instalează treptat bătrâneţea propriu- zisă, după 80 de ani se intră în bătrâneţea avansată până la 90 de ani, iar după aceea are loc marea bătrâneţe. 
Pentru evitarea îmbătrânirii precoce este necesar un mod cumpătat de viaţă şi muncă la vârstele tinere şi adulte, de asigurarea condiţiilor adecvate de viaţă la bătrâneţe şi rezolvarea problemelor de natură medico- sociale. 
Prin asigurarea condiţiilor adecvate de viaţă la bătrâneţe autorul Rugina V. se referă la menţinerea bătrânului în propriul său mediu, cu sau lângă familia copiilor, şi nu izolarea într- un grup. Asigurarea unui venit care să- i ofere o oarecare independenţă, pregătirea din timp pentru pensionare şi accesul ulterior pentru continuarea preocupărilor profesionale şi sociale proporţional cu capacitatea restantă. 
De asemenea asigurarea condiţiilor de locuit şi posibilităţilor de circulaţie adecvate situaţiilor particulare - handicap sau infirmităţi, accesul la tehnici şi utilităţi simple şi ieftine– cărţi şi ziare cu litere mai mari, îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, cluburi pentru activităţi de destindere. 
Familia, legăturile sociale şi munca sunt necesare bătrânului pentru asigurarea sentimentului de valoare şi utilitate a muncii sale, menţinerii bunăstării materiale şi psihice, precum şi pentru asigurarea sprijinului material, moral, a îngrijirilor generale sau a sănătăţii. 
Îmbătrânirea nu mai este considerată ceva de la sine înţeles, progresele în domeniul medicinii şi ale nutriţiei, au dovedit, că o mare parte, din ceea ce se considera odinioară a fi inevitabil în privinţa îmbătrânirii, poate fi contracarat sau încetinit. În medie oamenii trăiesc până la vârste mult mai înaintate decât în urmă cu un secol. 
„Bătrâneţea nu poate fi identificată cu starea precară a sănătăţii sau cu neputinţa, dar vârsta înaintată comportă din ce în ce mai multe probleme de sănătate” (Giddens, A., 2001, p. 149). Cele mai grave afecţiuni însă se datorează pierderilor sociale şi economice, cum sunt pierderea rudelor şi prietenilor, separarea de copii şi pierderea locului de muncă. 
„Îmbătrânirea corpului uman este afectată de influenţe sociale dar bineînţeles este guvernată de factori genetici” (Giddens, A., 2001, p. 149). LaRousse, dicţionarul de medicină, defineşte îmbătrânirea ca „o slăbire naturală a facultăţilor fizice şi psihice cauzate de înaintarea în vârstă”, aduce în discuţie existenţa a două abordări teoretice ce pot să justifice îmbătrânirea fizică. 
Teoriile zise sohastice admit ca principiu că mecanismul îmbătrânirii ar fi legat de hazard. Printre aceste teorii se pot distinge: teoria cotelor (fiecare organism ar dispune la naştere de un stoc de energie de consum şi ar muri atunci când aceasta este epuizată); teoria radicalilor liberi (îmbătrânirea ar fi cauzată de efectele nocive ale radicalilor liberi, substanţe toxice, elaborate prin metabolismul celular, normal); teoria erorilor catastrofice (care explică îmbătrânirea printr- o acumulare de erori succesive în viteza proteinelor, sfârşind cu moartea celulelor) şi teoria orologiilor biologice (bazată pe ideea unei îmbătrâniri a organelor sub controlul sistemului hormonal sau imunitar). Totuşi până în prezent nici una dintre aceste teorii nu a fost confirmată. 
Teoriile genetice care admit existenţa genelor de longevitate de viaţă pentru o specie dată (120 de ani la om). Deşi recent au fost identificare două gene ale longevităţii, profilul genetic al longevităţii umane este încă departe de a fi definit, mecanismele şi consecinţele îmbătrânirii biologice rămân în cea mai mare parte misterioase. Toate teoriile sunt controversate. 
Clasificare pe grupe de vârstă în geriatrie 
Simpozionul Canadian de Geriatrie- 1998- vorbeşte de o clasificare a vârstnicilor pe trei grupe de vârstă: 
1. 65- 74 ani– grupa bătrân- tânăr; aici funcţia este păstrată, mai ales capacitatea identică şi activitatea culturală. 
2. 75- 85 ani– grupa bătrân- matur; există o instabilitate fiziologică dar şi a funcţionalităţii unor aparate şi sisteme, având caracteristic marea diversitate individuală; la cei anterior sănătoşi se adaugă o patologie. 
3. Peste 85 ani– grupa bătrân- bătrân; aceasta a crescut de trei ori numeric, faţă de prima grupă, în ultimii 20 de ani.


Fisiere în arhivă (1):

  • Imbatranirea Activa.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Banii înapoi garantat!

Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Proiecte.ro.


Descarcă acest proiect cu doar 5€

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.

1. Numele și adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

* Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi email-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:



* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!