Marginalizarea angajaților part time

Marginalizarea presupune ruperea sau îngustarea câmpului relatiilor sociale ale unui individ/ familii/ comunitate/ grup social, putându-se manifesta atât ca separare (partiala sau totala) spatial-geografica/ rezidentiala, cât si în termenii comunicarii, interactiunii cooperative, implicarii sociale reciproce.( Zamfir C., Vlasceanu L.1993).

Izolarea sociala implica o functionare deficitara a retelelor sociale. putem distinge între doua grupuri mari de izolare sociala/ marginalizare:

(1) cea determinata de catre sistemul social însusi, prin proasta functionare a retelelor sociale. Indivizii/ grupurile sunt marginalizate si împinse la izolare sociala de catre alte grupuri si forte sociale, fara ca ele sa doreasca sau sa accepte aceasta situatie. Cu alte cuvinte forte externe si independente de vointa lor (factori exogeni) le împing la periferia societatii, într-o pozitie dezavantajata comparativ cu restul sistemului social respectiv.

(2) auto-izolarea unor indivizi/ comunitati/ grupuri sociale, fie ca urmare a unor scopuri bine determinate (de exemplu autarhia satului românesc traditional), fie ca urmare a unor patternuri de comportament deviante (factori endogeni) care duc la marginalizare (auto-marginalizare).

În multe situatii însa întâlnim un mix al celor doua forme de izolare/ marginalizare deoarece ele se pot genera reciproc: marginalizarea/ izolarea unui grup social determina reactii si comportamente de auto-marginalizare si auto-izolare a acestuia, si viceversa.

Izolarea sociala si marginalizarea unor indivizi/ grupuri/ comunitati se petrece în general în conditiile în care acestia fie sunt lipsiti de puterea de a negocia si lupta pentru drepturi si libertati egale (în general ca urmare a unui status economic, educational-profesional inferior  asa numita underclass), fie actele lor de comportament sunt privite ca fiind deviante si puternic incriminate si dezaprobate de catre masa dominanta a societatii respective (de exemplu curentul hippie din anii 60).

Auto-izolarea se petrece în general în situatiile în care este întrevazuta posibilitatea unui câstig potential derivat din comportamente auto-izolationiste/ auto-marginalizatoare. Saracii de exemplu, pot adopta asemenea comportamente, un potential beneficiu putând consta si în simplul fapt ca vor fi lasati în pace fiind etichetati ca saraci (grefat însa pe o atitudine de resemnare si fatalism a acestora).

Grupurile marginale si deci izolate social sunt de regula compuse din saraci, someri, minoritati etnice puternic discriminate, persoane cu handicap, bolnavi psihic, delincventi, persoane inadaptate (Zamfir C., Vlasceanu L., 1993). În marea majoritate a situatiilor izolarea sociala si discriminarea au ca efect imediat împingerea în saracie a celor supusi acestor acte. Marea masa a saracilor este grav afectata de procesele de (auto)izolare sociala si de marginalizare, deoarece prin astfel de comportamente câmpul posibilitatilor de a iesi din situatia de saracie se îngusteaza, în special datorita diminuarii programelor destinate sa-i ajute cât si eficientei scazute a acestora ca urmare a unui suport economic, dar mai ales social, insuficient.

Dincolo de sursele generatoare ale proceselor de izolare si marginalizare sociala, un element negativ, de amploare si greu de evaluat la adevarata lui dimensiune se refera la costurile sociale negative implicate de aceste procese. Spre deosebire de indivizii ne-integrati în retelele sociale datorita unor acte si tendinte episodice de izolare (singuratatea sociala) în cazul carora diferite metode de interventie comunitara (network interventions) pot contribui în mare masura si rapid la reintegrarea lor (Brinkerhoff, D.B., & White, L.K., 1998), în cazul saracilor metodele de reintegrare a acestora în circuitul social normal sunt mult mai complexe, implicând atât eforturi financiare materializate în politici si programe sociale anti-saracie, cât si constientizarea membrilor societatii asupra pericolului generat de atitudinile de marginalizare ale acesteia, concretizat într-o functionare deficitara a sistemului social, cu consecinte negative de lung termen pentru întreaga societate respectiva.

Originea conceptului de marginalizare se gaseste in sociologia formala. La inceputul secolului XX aceasta sociologie se afla in cautarea structurilor centrale precum prietenie, iubire, moda, bani, comunitate, etc., care apar in toate epocile istorice. Cu alte cuvinte aceste structuri sunt trans-istorice si isi gasesc locul in fiecare societate. De exemplu, prietenia dintre doi patricieni romani sau doi baieti negri din SUA au anumite caracteristici in comun, care constituie o anumita structura mostenita : prietenia. Ideea despre ce constituie o prietenie, poate varia de la o epoca la alta, datorita diferitelor conditii ale societatii.

In ciuda caracterului trans-istoric al fenomenului marginalizarii, importanta sa nu a fost recunoscuta decat tarziu, iar conceptul de marginalizare e relativ nou. Poate fi urmarit in timp pana la G. Simmel si R. Park. Conceptul de marginalitate a fost creat in anii 20 de R. Park, care a studiat subculturile diferiritelor grupuri etnice.