Teorii și Concepte ale Sociologiei Comportamentale Turistice

1. Concepte

Ideal-tip

Construcţie conceptuală propusă de Max Weber cu scopul de a identifica şi explica ştiinţific cauzele activităţilor sociale. Deoarece realitatea socială are totdeauna mai multe aspecte decît poate releva ştiinţa societăţii, realitatea cunoscută este totdeauna reconstruită, în mod abstract, cu ajutorul conceptelor. Pentru ca această reconstrucţie să fie riguroasă, sociologul trebuie să precizeze totdeauna punctul sau punctele de vedere din care el studiază societatea şi cărora le corespund doar anumite aspecte ale realităţii sociale studiate. În consecinţă, punctele de vedere alese de cercetător şi aspectele corespunzătoare acestora din realitatea empirică sînt reconstruite, prin ordonarea celor din urmă în funcţie de cele dintîi. Într-un tablou mental omogen, care reuneşte relaţii şi evenimente istorice specifice, accentuînd în mod unilateral unul sau mai multe puncte de vedere şi legînd între ele fenomene care apar altfel izolate, drfuze şi discrete (Gesammelte Aufsătze zur Wissenschaftslehre, 1922).

Accentuarea unilaterală a punctului de vedere (care corespunde, de fapt. unei valori) conferă t.i. un caracter utopic, dar utopia are aici un sens pur logic, neevaluativ.T.i. nu este, deci, opus dimensiunii empirice a realităţii sociale, ci, dimpotrivă, această dimensiune este permanent prezentă în construcţia t.i. Spre deosebire, însă, de tipurile medii sau statistice, ca şi de conceptele generice, t.i. nu se construiesc prin însumarea notelor comune sau generale ale fenomenelor, ci prin elaborarea raţională a ideii, definitorie pentru aceste fenomene. De pildă, capitalismul este un concept des folosit în teoriile sociologice, dar adesea acest concept nu este, după Weber, riguros precizat, în sensul că nu permite delimitarea riguroasă a judecăţilor de realitate şi a celor axiologice pe care el le implică.

Pentru realizarea acestei delimitări se construieşte un t.i., al capitalismului, făcînd o distincţie clară între sistemul economic, doctrina şi teoria socială implicate în conceptul de capitalism, între capitalul financiar, comercial şi industrial, ca şi între fazele evolutive sau istorice ale capitalismului. Această distincţie se face în funcţie de punctul de vedere ales de cercetător (burghez, socialist, anarhist etc.), în aşa fel încît construind t.i. al sistemului economic capitalist industrial din decolul al XlX-lea şi cunoscînd punctul de vedere din care am făcut această construcţie, putem să facem „imputaţii cauzale" diferitelor fenomene implicate de realitatea socială capitalistă, comparîndu-le cu t.i. construit şi măsurînd probabilitatea devierii lor de la t.i. raţional construit.

♦ Considerat ca un procedeu general al reconstrucţiei abstracte a realităţii empirice, t.i. este doar unul dintre instrumentele metodologice ale cunoaşterii sociologice. El este o variantă a ceea ce J. C. McKinney (Constructive Typology and Social Theory, 1966) numeşte tip construit: „o selecţie, o abstracţie, combinaţie şi uneori accentuare - intenţionate şi planificate - ale unui grup de criterii cu indicatori empirici, care servesc ca bază de comparare pentru cazurile empirice". Weber însuşi preciza că toate „legile" şi construcţiile privind dezvoltarea istorică, pe care Ie-a elaborat marxismul, aparţin, de fapt, t.i.

De aici s-a tras însă concluzia greşită că orice concept ştiinţific este un t.i. În realitate, t.i. este o construcţie mentală specifică doar acelor discipline ştiinţifice care studiază obiecte cu semnificaţie culturală. El este absolut necesar pentru aceste discipline datorită caracterului reflexiv al realităţii socioculturale şi faptului că, după Weber, nu se poate face o opţiune legitimă pentru o valoare fără ca, prin această opţiune, să nu punem în umbră valori la fel de legitime, dar care nu au semnificaţie culturală pentru punctul de vedere stabilit iniţial.

Prin urmare, t.i. reprezintă constructe mentale care nu sînt nici adevărate, nici false. Valoarea lor constă în adecvarea la studierea unui aspect al realităţii studiate, iar măsura acestei adecvări poate fi stabilită ca măsură a regăsirii ideii despre acest aspect atît în realitatea empirică, cît şi în t.i. construit. Nici t.i. şi nici ideea pe care o semnifică el nu au validitate empirică, fără ele nu putem avea acces la măsurarea probabilităţii relaţiilor cauzale implicate în realitatea empirică.

Turist

Conform Organzaţiei Mondiale a Turismului, turistul este o persoană care se deplasează în afara localităţii de reşedinţă pentru o durată de cel puţin 24 de ore (sau o noapte) şi cel mult un an, având ca motiv agrementul (vacanţe, sejururi la sfârşit de săptămână), sănătatea (cure balneare), misiuni şi reuniuni (congrese, conferinţe, seminarii, pelerinaje, manifestări sportive), afaceri (expoziţii, negocieri, etc.), deplasări profesionale, călătorii de studiu, ş.a.

Timp liber

(fr. loisir), acea parte a timpului extraprofesional, care îndeplineşte, după J. Dumazedier, trei funcţii principale: odihnă, divertisment şi dezvoltarea culturală a personalităţii. Timpul liber este o componentă definitorie a civilizaţiei contemporane, avîna o influenţă deosebită asupra dezvoltării economico-sociale. Timpul liber se află într-o strînsă conexiune cu timpul de muncă care este principalul factor limitativ, dar nu singurul, diverse alte activităţi sociale sau comunitare avînd funcţii limitative. Prin urmare, timpul liber se constituie în afara şi dincolo de obligaţiile profesionale, familiale şi sociale.

În timp ce odihna este principalul remediu al oboselii, ea asigurînd refacerea fiziologică a forţei de muncă, divertismentul are un rol important în recreere (plimbări, întîlniri cu prietenii, mersul la teatru sau cinema, grădinăritul, mersul la pescuit, la un meci de fotbal etc.).