Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Statistică
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 1667
Mărime: 128.08KB (arhivat)
Publicat de: Angel Iosif
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

I Obiectivul proiectului

Obiectivul proiectului este de a analiza numărul de şomeri cu experienţă în muncă pe fiecare judeţ al Romaniei.

In organizarea teritoriului Romaniei s-a folosit experienţa trecutului şi s-a ţinut cont de cerinţele actuale şi de perspectiva ale dezvoltării ţării. În anul 2006 teritoriul Romaniei cuprindea 41 judete şi municipiul Bucureşti.

Fig 1 Harta administrativ-teritorială a Romaniei

Criteriul complexitaţii a dat posibilitatea ca în organizarea judeţelor,municipiilor, oraşelor şi comunelor să se ţina seama de condiţiile economice, social-politice şi geografice concrete, inclusiv aspecte privind componenţa naţională a populaţiei, legăturile cultural-tradiţionale, perspectivele pe care le au diferitele zone şi localitaţi, potrivit dezvoltării ţării in ansamblu. În cadrul abordării complexe, un rol desebit l-a avut criteriul omogenitaţii naturale şi social economice. Cuprinzînd un teritoriu mai mic decît al fostelor regiuni, judeţele actuale au un cadru variat, cu elemente ce se asociază şi se complementează favorabil. Ele dispun de o gamă variată de resurse naturale şi de valori turistice care împreuna cu elementele de peisaj şi cu obiectele antropice fac din ele unitaţi teritoriale complexe, le ofera posibilitaţi pentru o dezvoltare economica si social-culturala complexa.

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Şomajul este un fenomen permanent în toate ţările, prin dimensiunea şi durata sa ridică o serie de probleme privind definirea, cauzele, formele de manifestare si posibilitaţile de reducere a acestora. Şomajul prin efectele economico - sociale pe care le genereaza, a devenit o problema preocupanta, in ultimele decenii, pentru toate statele lumii.

Astfel problema şomajului afectează şi intreagă Romanie,insă intr-o măsură diferită in fiece judeţ aparte.

Pentru analiza numărul de şomeri cu experienţă în muncă luam datele din Anuarul Statistic Al Romaniei 2006 pentru fiecare judeţ în parte.

II Sistematizarea şi prezentarea datelor (tabelară şi grafică)

Tabel.1 Şomerii înregistraţi pe judeţe la 31 decembrie 2005

Nr.ctr Judet Totalul şomerilor cu experienţă în muncă

1 Bacău 4924

2 Botoşani 2905

3 Iaşi 4375

4 Neamţ 3445

5 Suceava 4578

6 Vaslui 5079

7 Brăila 2421

8 Buzău 4137

9 Constanţa 6892

10 Galaţi 3717

11 Tulcea 2221

12 Vrancea 1699

13 Argeş 5960

14 Călăraşi 2307

15 Damboviţa 4153

16 Giurgiu 1875

17 Ialomniţa 2690

18 Prahova 8484

19 Telcorman 2878

20 Dolj 5347

21 Gorj 5090

22 Mehedinţi 1946

23 Olt 3091

24 Valcea 3632

25 Arad 2879

26 Caraş-Severin 3997

27 Hunedoara 9267

28 Timiş 3469

29 Bihor 2292

30 Bistriţa-Năsăud 2599

31 Cluj 4844

32 Maramureş 3342

33 Satu Mare 1958

34 Sălaj 2567

35 Alba 8885

36 Braşov 8051

37 Covasna 2813

38 Harghita 6318

39 Mureş 4580

40 Sibiu 3782

41 Ilfov 1008

42 Bucureşti 6918

Sursa:Anuarul Statistic Al Romaniei 2006,pag.200-202

Numărul variantelor este relativ mare .Pentru a ne forma o imagine uşor de reţinut asupra distribuţiei şomerilor după judeţe realizată grupăm datele pe intervale.Mai întîi aflăm mărimea intervalelor.

Pentru a putea face estimarea voi lua un esantion de 38 de judeţe(făra Bucureşti,Ilfov,Sibiu şi Mureş).

Tabel 1.1 Distribuţia pe intervale

Nr.somerilor

( , )

Nr.de judete

( )

1000-2660 10

2660-4320 15

4320-5980 7

5980-7640 2

7640-9300 4

Total 38

Notă:Limita inferioară este inclusă în interval

Este o distribuţie unidimensională după o variabilă discretă cu intervale de variaţie egale.

Pentru a putea reprezenta grafic această disctribuţie facem următorul tabel.In care calculăm:

mijlocul intervalelor şi fregvenţa absolut cumulată.

Tabel 1.2 Elemente de calcul pentru reprezentarea grafică

Nr.somerilor

( , )

Nr.de judete

( )

Mijlocul intervalelor

( )

Fregvenţa absolut cumulată

1000-2660 10 1830 10

2660-4320 15 3490 25

4320-5980 7 5150 32

5980-7640 2 6810 34

7640-9300 4 8470 38

Total 38 - -

Fig.2 Distribuţia judeţelor după nr.de şomeri prin Histogramă

Preview document

Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 1
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 2
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 3
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 4
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 5
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 6
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 7
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 8
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 9
Analiza numărului de șomeri cu experiență în muncă - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Analiza Numarului de Someri cu Experienta in Munca.doc

Te-ar putea interesa și

Studiul Privind Protecția Persoanelor Aflate în Căutarea unui Loc de Muncă în România

MOTTO: “A fura idei de la cineva, este plagiat. A le fura de la mai mulţi, este cercetare.” După Legile lui Murphy Introducere România a...

Analiza statistică și modelarea pieței muncii în România

INTRODUCERE Formarea si functionarea pietei muncii este unul din procesele fundamentale si complexe ale tranzitiei la economia de piata in...

Situația Tinerilor pe Piața Muncii

INTRODUCERE Evoluţia proceselor din economia Republicii Moldova din ultimii ani atestă o ameliorare relativă a situaţiei după mai mulţi ani de...

Analiza Resurselor Umane la Nivelul Județului Giurgiu

INTRODUCERE Managerul resurselor umane a fost cunoscut ca funcţia de personal, administrare personal sau gestiunea personalului. Prin resursa...

Corelația dintre inflație și șomaj în economia de piață

Această lucrare îşi propune să aducă în atenţia dumneavoastră una dintre cele mai reprezentative teorii din lumea economiei, realizând astfel un...

Modalități de practicare a ajutorului de șomaj și implicațiile acestora

1.Modalitati de practicare a ajutorului de somaj in Austria si impactul acestora În afară de a fi un aspect important al comportamentului...

Evoluția șomajului în România

Evolutia somajului in Romania Concept Fenomen si problema a lumii contemporane, de multe ori chiar dramatica, somajul este deosebit de eterogen,...

Dezvoltarea și crearea abilităților și competențelor profesionale ale șomerilor pentru crearea și ocuparea de noi locuri de muncă

ETAPA 1 Piata muncii a suferit schimbari puternice în ultimul deceniu. Modificarile aparute au creat nevoia unei noi institutii. Una moderna,...

Ai nevoie de altceva?