Studiu Aplicativ Privind Eficientizarea Activității Oficiului de Stare Civilă

I.1Cadrul general de înfiinţare şi organizare a instituţiei publice

Municipiul Botoşani este reşedinţa administrativă a judeţului Botoşani şi cel mai important centru economic al acestuia.

Botoşaniul este unul din puţinele oraşe ale ţării care a apărut ca târg, cunoscând o evoluţie extrem de rapidă şi devenind unul din cele mai importante ale Moldovei, cu viaţă culturală extrem de bogată, dând de-a lungul timpului mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii care şi-au înscris numele în patrimoniul românesc şi universal.

În anul 1832 a apărut Regulamentul Organic care a schimbat administraţia comunală a oraşului înfiintându-se o nouă instituţie cu numele Eforia.Ea era alcătuită din trei membri, aleşi la începutul lui noiembrie, în fiecare an. Preşedintele era numit de Guvern, iar unul din cei trei membri avea funcţia de casier.

Prin legea din 2/14 aprilie 1864 Primăria a devenit moştenitoarea Eforiei. În 1851, Eforia a reuşit să-şi cumpere un local propriu pentru cancelarie. De aici începe istoria actualei clădiri a Primăriei oraşului.

Până în secolul XVI, atât în Muntenia, cât şi în Moldova, starea civilă a persoanelor nu a făcut obiectul nici unei înregistrări laice sau religioase. Starea civilă a unei persoane se stabilea prin notorietate si posesie.

Dacă cineva contesta starea civilă stabilită prin mijloacele de mai sus, aceasta se putea dovedi cu martori şi acte de familie. Martorii erau preferaţi dintre rudele şi prietenii care se bucurau de reputaţie şi care puteau atesta naşterea, căsătoria sau moartea persoanei în cauză, fără a exista vreo sancţiune în cazul unei declaraţii nesincere.

Treptat, preoţii încep să înregistreze botezurile, cununiile şi înmormântările, la început la oraşe, apoi şi la sate, acestea fiind legate de ceremoniile religioase care se făceau cu ocazia naşterii, căsătoriei sau decesului. Primele reglementari în acest sens le găsim în „Pravila rizorului Lucaci” dată în 1581 în Moldova.

Evidenţa evenimentelor de stare civilă cunoaşte o oarecare reglementare abia la începutul secolului XIX, când, prin Codul Caragea – Codul civil al Munteniei din 1817 – în capitolul II, intitulat „Pentru înscrierile stării civile”, se prevedea înfiinţarea unei condici pentru fiecare judeţ, în vederea înscrierii evenimentelor de stare civilă. Condicile erau date în grija preoţilor, iar mitropolia avea sarcina să supravegheze modul de întocmire şi de păstrare a acestora .

Odată cu „Regulamentul Organic” din Muntenia (1831) şi Moldova (1832) se poate vorbi de introducerea organizată a evidenţei stării civile, care era lăsată tot în atribuţiile preoţilor. Prin acesta s-au introdus condici pentru starea civilă, denumite „mitrice”.

Pentru fiecare evniment de stare civilă se întocmea, de către preoţii din oraşe şi sate, câte o condică, în dublu exemplar. La sfârşitul anului, un exemplar era înaintat, prin protoereu, ispravnicului, unde se păstra în depozit, iar al doilea exemplar rămânea în parohia respectivă, în grija preotului.

Mitropolitul şi episcopii eparhiaţi aveau sarcina să supravegheze ca preoţii să completeze rubricile din condici.

Codul civil din 1864, pus în aplicare în luna decembrie 1865, a reglementat şi materia actelor de stare civilă, în articolele 21-86 şi 127-210.

Potrivit Codului civil, erau considerate acte de stare civilă actele prin care se constată naşterea, căsătoria sau moartea unei persoane. Pentru prima dată rolul de ofiţer al stării civile revenea autorităţilor administrative, orăşeneşti şi comunale. Acestea erau obligate ca, după închiderea registrelor de stare civilă, să le depună la grefa tribunalului, care avea datoria să le verifice actele încheiate şi înregistrarile lor sub aspectul legalităţii.

Codul civil a trecut astfel la laicizarea actelor de stare civilă, acestea fiind scoase din competenţa bisericii şi trecute pe seama autorităţilor administrative ale statului.

Constituţia din 1866 consacră caracterul laic al actelor de stare civilă, înregistrarea lor făcându-se de către organele de stat locale.

În Transilvania, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, înscrierea evenimentelor de stare civilă era lăsată pe seama parohiilor. În anul 1894, prin Legile nr. XXXI şi XXXIII, s-a trecut şi aici la laicizarea actelor de stare civilă, numindu-se funcţionari care aveau datoria să completeze matricolele respective.

Caracterul laic al actelor de stare civilă a fost păstrat şi în Constituţia din 1923. Autoritatea civilă însărcinată cu întocmirea şi redactarea actelor de stare civilă rămânea mai departe primăria.

Prin Legea privitoare la actele stării civile din 25 februarie 1928, s-a realizat unificarea legislativă în materia actelor de stare civilă, deoarece până atunci în Transilvania, Banat si Maramureş se aplicau dispoziţii diferite de acelea din Muntenia, Moldova , Dobrogea şi Bucovina.