Decreteii

I.Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, distrugerea individualitatii in favoarea colectivitatii a insemnat confiscarea vietii private in general si a celei de famiie in particular. Liberalizarea avorturilor s-a incadrat in aceasta dimensiune, ca o forma de laicizare a practicilor juridice si sociale. In anul 1957, Romania s-a aliniat si ea aceste practici, adoptand o legislatie libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intr-un anume fel familia, care trecea printr-o perioada in care situatia economica si indeosebi nivelul de trai erau deficitare. Pe de alta parte, avortul devenise singura metoda de planificare familiala, in lipsa altor metode de contraceptie. Situatia precara din punct de vedere socio-economic a favorizat insa scaderea natalitatii: daca in 1956 existau 24 nou-nascuti la mia de locuitori, in 1966 s-a ajuns la 14 la mie, situand Romania pe ultimul loc in Europa, alaturi de Ungaria. Drept urmare , dintr-o societate unde avorturile erau libere si relativ ieftine, Romania ceausista se singularizeaza in 1966, prin politica ei demografica, in intreg lagarul socialist.

II.2.1 Politica demografica (1957-1989).

In toamna lui 1966 se interzice prin lege intreruperea deliberata a sarcinii pentru femeile care aveau mai putin de patru copii si 40 de ani. Penalitatile prevazute constau in privarea de libertate atat pentru femeile in cauza si pentu persoanele implicate in operatie, cat si pentru tatal ce se facea vinovat de omisiune de denunt.. Concomitent, celibatarii, cuplurile fara copii sunt obligate sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile sunt sistematic descurajate.

Crestera brusca a numarului de nou-nascuti in anul 1967 – practic o dublare in raport cu anul precedent - a reprezentat o “performanta” unica in istoria demografica a populatiilor europene. Evolutia ulterioara a natalitatii (statul comunist avea nevoie de cat mai multe persoane apte de munca pentru continuarea industrializarii si redresarii economiei) nu a urmat planificarea imaginata de regim. Avortul provocat, cel clandestin si practicile contraceptionale traditionale au constituit mijloace eficiente de intrerupere a sarcinii. Natatlitatea a ajuns astfel, in anul 1983, la 14 la mie, adica exact nivelul din 1966. Mai mult, Romania se afla pe locul intai in lume in privinta mortalitatii materne. La mijocul anilor ’80 autoritatile au decis ca actele de nastere ale copiilor sa nu fie eliberate mai devreme de o luna de la nastere pentru a diminua numarul statistic al deceselor la nou-nascuti. Politica de stimulare a natalitatii, prin orice mijloace, a atins cote aberante in anii ’80, odata cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o crestere planificata, riguroasa si rapida a populatiei tarii. Propaganda in spiritul cresterii natalitatii a devenit unul dintre subiectele predilecte ale presei comuniste, iar masurile incurajate de autoritati – precum controlul obligatoriu al femeilor in vederea depistarii sarcinii, penalizarea financiara a persoanelor necasatorite, etc. – au reprezentat una dintre cele mai clare dovezi de incalcare a drepturilor omului si a demnitatii umane. Alte consecinte foarte grave ale acestor masuri abuzive – precum cresterea numarului de copii abandonati sau a numarului copiilor nascuti cu handicap in urma unor incercar de intrerupere a sacrinii – au devenit vizibile abia la caderea regimului, constituind o reala problema sociala.

Tinerele românce nu stiu mai nimic despre tragedia conationalelor lor în anii dementului Decret 770/1966. La 30 septembrie 1966, Ceausescu promulga decretul prin care interzicea femeilor întreruperile de sarcina. Imediat, din farmacii au disparut orice produse anticonceptionale, spitalele au intrat sub supravegherea politiei si procuraturii, si cea mai degradanta politica demografica a intervenit în viata intima a românilor, în echilibrul familiilor, în colectivele de munca, în spitale, în tot Uterul femeilor a fost confiscat de politica de partid si de stat. Umilinta controalelor ginecologice periodice la cabinetele medicale de întreprindere, brutal de evident concepute pentru a vâna" orice noua sarcina nedeclarata, de neconceput astazi pentru orice tânara femeie, a chinuit ani în sir milioane de femei.

Obligatia legala a româncelor de a naste pâna la 45 de ani, de a naste cel putin patru copii, de a naste chiar daca nu erau pregatite nici ele, nici partenerii lor, material si psihologic, a zguduit durabil modul de viata în familii, relatiile femeie-barbat, relatia mama-copil, relatia pacienta-medic. Neîncrederea profunda în medicul ginecolog, pe care a sadit-o blestematul decret în sufletul femeilor în acei ani, sta la baza dramei de astazi, când România este printre primele tari din lume când vine vorba de incidenta cancerului de col uterin. Decretul din 1966 a scos consultul ginecologic periodic din viata româncelor.