Drepturile Omului CEDO

I. DREPTURILE OMULUI

1. Primele preocupari pentru protectia drepturilor omului

Drepturile omului reprezinta principalele conditii care permit fiecarei persoane sa-si dezvolte si sa-si foloseasca mai eficient calitatile: fizice, intelectuale, morale, socio-afective si spirituale. Ele decurg din inspiratia tot mai mare a omenirii la o viata in care demnitatea si valoarea fiecaruia este respectata si protejata.

Aparitia conceptului de drepturi ale omului a fost rezultat al evolutiei ideilor umaniste si a receptarii acestora din ce in ce mai intense. Debutul din punct de vedere cronologic poate fi pozitionat in antichitatea preocupata de definirea omului si a pozitiei sale in societate si de formularea inaltelor principii morale, a ideii de justitie. In timp, conceptii noi au fost cristalizate datorita in principal evolutiei societatii, a mutatiilor produse in plan politic si juridic, a teoriilor filozofice reflectate pregnant in acte si documente ale vremurilor. Se poate aprecia deci ca „elaborarea conceptului de drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice cu un bogat continut moral si politic, a consacrarii sub forma unor documente redactate de juristi de mare prestigie, a unor principii de organizare politica, fundamentate in opere teoretice de valoare universala, care au rezistat timpului. Conceptul in sine de drepturi ale omului a reprezentat prin urmare, o sinteza a tot ceea ce gandirea umana a avut mai bun, ridicand pe trepte noi principiile umaniste, reluand elemente din gandirea religioasa si din nazuintele generale din libertate care se facusera cunoscute cu atata vigoare in secolele XVII-XVIII

Initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic, ulterior in plan economic si social, aceste etape fiind inregistrate in doctrina ca prime generatii ale drepturilor omului, intre care exista o interdependenta evidenta. In prezent, data fiind dimensiunea internationala dobandita de necesitatea garantarii drepturilor omului, cooperarea statelor pentru realizarea dezideratului enuntat, s-a conturat o a treia generatie a drepturilor omului, rezultat al definirii in plan teoretic si transpunerea practica a conceptelor noi de drept la dezvoltare, drept la viata, drept la pace, dreptul la un mediu sanatos de viata, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii.

In Romania, conceptiile privind drepturile omului s-au cristalizat si afirmat in procesul infaptuirii aspiratiilor de libertate si unitate nationala. In Transilvania, sub influenta Renasterii, s-au dezvoltat inca de timpuriu idei umaniste. Pe teritoriul de azi al tarii, se manifesta chiar o adevarata scoala umanista in contextul european, care fundamenteaza originea, continuitatea, si unitatea poporului roman. Aceasta scoala are exponenti de seama in marii carturari Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, mitropolitul Dosoftei si Antim Ivireanu. Un important document, care marcheaza inca de mult preocuparile romanesti pentru definirea drepturilor si libertatilor il constituie hrisovul emis la 15 iulie 1632 de Leon Voda Tomsa, domn al Tarii Romanesti intre anii 1629-1632, considerat de prestigiosi cercetatori romani ca fiind pe acelasi plan al importantei cu „chartele” emise in alte tari, fapt ce evidentiaza si pe acest plan „integrarea tarilor romane in evolutia generala a societatii europene”.

2. Clasificarea drepturilor si libertatilor omului

Principalele drepturi si libertati garantate de Constitutia Romaniei sunt: INVIOLABILITATILE(dreptul la viata si la integritatea fizica si psihica; libertatea individuala; dreptul la aparare; dreptul la libera circulatie; dreptul la respectul vietii intime, familiale si private; inviolabilitatea domiciliului; secretul corespondentei), DREPTURI SI LIBERTATI SOCIAL-POLITICE(libertatea constiintei; libertatea de exprimare; dreptul la informatie; libertatea intrunirilor; dreptul la asociere), DREPTURI SOCIAL-ECONOMICE SI CULTURALE(dreptul la invatatura; accesul la cultura; dreptul la ocrotirea sanatatii; dreptul la munca si la protectia sociala a muncii.Interzicerea muncii fortate.Dreptul la greva; dreptul de proprietate.Dreptul la mostenire; alte drepturi social-economice), DREPTURILE-GARANTII(dreptul de petitionare; dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica).

Un prim criteriu utilizat in clasificarea drepturilor fundamentale este cel cronologic sau al succesiunii istorice a recunoasterii categoriilor de drepturi. Potrivit acestui criteriu, drepturile si libertatile fundamentale se clasifica in trei „generatii” de drepturi.

Dreptul primei generatii sunt drepturile inscrise in declaratiile de drepturi de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in special in Declaratia franceza de la 1789 si Declaratia americana a drepturilor(Bill of Rights) de la 1791. Aceste drepturi au fost mult timp considerate cele mai importante: dreptul la libertate si siguranta, libertatea de circulatie, libertatea constiintei si religiei, libertatea de exprimare, egalitatea in fata legii, dreptul de proprietate, libertatea intrunirilor, etc. Caracteristica principala a acestor drepturi tine in primul rand de titularii lor: indivizii, care, prin recunoasterea drepturilor lor,beneficiaza de o „sfera de autonomie” in raport cu puterea publica. Acesta din urma are doar obligatia de a se abtine de la orice ingerenta fata de drepturile recunoscute individului.

Recunoasterea drepturilor generatiei a doua corespunde, din punct de vedere cronologic, perioadei de dupa revolutiile de la 1848, dar mai ales celei de dupa 1945. Aceste drepturi sunt: dreptul la munca, dreptul la protectie sociala, dreptul la educatie si cultura, dreptul la greva, dreptul la protectia familiei, unele drepturi ale strainilor,etc. Spre deosebire de drepturile de prima generatie, aceste drepturi presupun, din partea statului, nu simpla obligatie de abtinere, ci o interventie activa pentru a le garanta si a asigura punerea lor in practica. Astfel, puterea publica are obligatii pozitive, cum ar fi crearea si sustinerea de institutii si de regimuri juridice in cadrul carora sa se exercite aceste drepturi: institutii scolare, spitale, sisteme de asigurari sociale, etc. In doctrina, aceste drepturi se mai numesc si „ drepturi-creante”.

Cea de-a treia generatie de drepturi fundamentale se datoreaza internationalizarii problematicii recunoasterii si protectiei acestor drepturi, ca si aparitiei unor noi nevoi sociale si politice. Drepturile din a treia generatie se mai numesc si „drepturi de solidaritate”. Ele fac obiectul unei recunoasteri generale la nivel international: dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos si nepoluat, dreptul de proprietate asupra patrimoniului comun al umanitatii. In cazul acestor drepturi , se pune problema de asti cine este titularul lor: individul sau umanitatea. Ele apar ca drepturi universale, care se impun insa statelor nu prin invocarea de catre titutlarul lor, ci ca norme progrmatice care creeza obligatii generale in sarcina statelor.

Desi nerecunoscute ca o categorie aparte, in doctrina se vehiculeaza tot mai mult o a