Frontul național francez

Acum 20 de ani, un mic partid naţionalist îşi începe cariera pe scena politică franceză. Deşi la început era privit ca neavând nici o şansă, acesta reuşeşte să bulverseze scara politică franceză. Cum s-a putut întampla acest fapt? Care au fost factorii care au contribuit la urcarea acestui partid pe scena politică? Cum şi de ce a devastat scara politică franceză? Şi cum va influenţa acest partid viitorul?

Această lucrare îşi propune să identifice cauzele şi să analizeze impactul politic pe care l-a avut acest fenomen. În acest scop, vom studia traseul cauză-efect-consecinţe. Pentru început ne vom întreba care sunt condiţiile şi mijoacele prin care Frontul Naţional a ajuns un partid de primă linie, care au fost acţiunile întreprinse de acesta şi care au fost efectele ce au generat?

Frontul Naţional este „un fenomen politic” deoarece această denumire reuşeşte să înglobeze într-o singură expresie complexitatea acestuia şi implicaţiile sale în politica franceză. Dar cum putem recunoaşte un fenomen politic şi de ce Frontul Naţional este un astfel de fenomen? Un fenomen presupune existenţa mai multor trăsături care ne permit încadrarea în această categorie. Iar în ceea ce priveşte Frontul Naţional, aceste trăsături sunt perfect identificabile. Astfel, descoperim:

• mecanisme ale instalării sale: mai întâi, în perioada preelectorală (adică înainte de primele succese electorale), amestecul între influenţa activităţilor mediocre şi constante şi cele remarcabile, brutale, de neaşteptat

• impactul iniţial (punctul de plecare – în cazul fenomenelor politice şi sociale se poate vorbi de cel puţin 2 puncte de plecare: cel obiectiv, adică momentul constituirii fizice a actorului principal al fenomenului şi cel efectiv, adică momentul la care se produce declanşarea propiu-zisă; momentul constituirii Frontului Naţional, care reprezintă punctul de plecare obiectiv, nu coincide deloc cu punctul de plecare efectiv, care este începutul urcării sale pe scena electorală, o dată cu alegerile municipale din Dreux) specific fenomenelor politice prin tipologia scenariului urmat

• iradierea generală rezultată din impactul iniţial rapid, urmând căile fenomenelor sociale moderne ale căror cheie o constituie mediatizarea

Pe de o parte, subiectul nostru se înscrie în categoria fenomenelor datorită dualităţii sale. Aceasta se referă la faptul că Frontul Naţional este, pe de o parte, o sinteză sofisticată a tradiţiilor politice (istoriografia franceză ar numi „extremă dreaptă”) şi un amestec care a cuprins diversele curente contestare, frustrările şi nemulţumirile ce au dat naştere unui nou pol pe scara franceză.

Pe de altă parte, Frontul Naţional este un fenomen politic deoarece a determinat consecinţe imprevizibile pe care doar fenomenele de acest fel le pot determina. Mai mult, amploarea efectelor a dus la imposibilitatea efectivă de a prezice pe termen lung sau scurt evoluţia partidului, dar şi urmările lui.

Încadrarea Frontului Naţional în categoria fenomenelor politice impune o metodă adecvată de investigare care trebuie să ia în seamă complexitatea, dar şi contextul său. Astfel, în cele ce urmează, vom face o analiză a contextului şi a cauzelor fenomenului, continuând cu descrierea subiectului, cu analize sociologice şi politice, pentru ca mai apoi să observăm interacţiunea Frontului Naţional pe scara politică franceză şi efectele acestuia.

Teoriile politice de la sfârşitului anilor ’80 (anti-rasiste şi mişcările pentru drepturile omului) identifică o radicalizare a populaţiei, ceea ce explică urcarea pe scena politică a Frontului Naţional. Totuşi, aceste teorii evidenţiază doar câteva dintre cauze. De aceea, teoria noatră va încerca să explice ansamblul cauzelor care au permis „explozia” politică a Frontului Naţional. În fond, nucleul acestui fenomen politic îl reprezintă criza anilor ’70 şi, în special, reacţia întârziată a Franţei în faţa acestei crize.

În continuare, vom prezenta această criză din punct de vedere economic, social, politic şi cultural.

Criza economică

Criza care face obiectul studiului nostru este cea din anii ’70, afectând întreaga lume datorită crizei petroliere şi celei financiere. În Franţa, această criză a fost rezultatul unui doblu proces: pe de o parte, adâncirea decalajului între capital şi investiţii franceze, dar şi a celor din ţările dezvoltate, iar pe de altă parte, prăbuşirea industriilor tradiţionale de care Franţa era strâns legată.

Această criză economică se întinde pe durata a 20 de ani de prosperitate, dar reacţia Franţei a fost tardivă privind criza care se anunţa încă din 1967 prin creşterea progresivă a şomajului şi a inflaţiei, fiind accentuată de criza petrolieră începută în 1973 şi care a fost urmată de cea financiară.

Ea este expresia atât a efectului dat de cauzele internaţionale, cât şi a politicilor economice puţin profitabile conduse de guvernele din acea perioadă, a căror atitudine în faţa luptei împotriva inflaţiei a fost una relaxantă. De fapt, Franţa are o politică propriu-zisă în ceea ce priveşte barajul inflaţiei, lupta împotriva acesti urgii explozive de-abia în anii ’84. Reacţia faţă de această criză monetară înţeleasă greşit de şefii de guvern a pus în aplicare „planurile de răcire” în 1974, atunci când tendinţa mondială era deja de a reveni la primul val al crizei. Trebuie amintit că metodele monetariste au fost aplicate în majoritatea ţărilor doar în anii ’84, datorită lui Ronald Reagan în SUA şi a lui Margaret Thacher, în Marea Britanie.