Instituțiile și economia UE

Introducere

Cuvantul “Europa” este vechi,totusi procesul ai caror spectatori si actori suntem totodata este marcat de creare si inventare. In intreaga sa istorie anterioara batranul continent fusese fie divizat, fie organizat de o putere hegemonica. Fara sa mergem in trecut pana la imperiul lui Carol Quintul, imperiul lui Napoleon si Reich-ul nazist constituie elementele recente cele mai concrete, dar si cele mai efemere. Starea naturala a Europei era divizarea, iar marile puteri “concertului european” faceau eforturi pentru a mentine un echilibru, intotdeauna precar, intre ambitiile lor. Cele doua Razboaie Mondiale din prima jumatate a secolului XX a fost rezultatul neputintei si orbirii acestora.

Dezbaterea asupra Europei, a intinderii si a limitelor ei este una veche, recurenta, niciodata transanta cu adevarat si mereu de actualitate. Este asociata cu o alta dezbatere, referitoare la existenta unei culturi europene. Este posibil ca, dincolo de culturile nationale si de limbile care divizeaza continentului european, sa se identifice o cultura europeana si valori comune? In secolul al XIX-lea si la inceputul secolului XX, popoarele europene colonizatoare erau convinse de asta; ele erau purtatoarele unui proiect de civilizatie si unor progrese stiintifice si tehnice pe care le raspandeau in lume. Un secol mai tarziu, aceasta conceptie putin naiva a superioritatii Europei apartine deja trecutului.

De mai bine de jumatate de secol, accentul este pus pe negociere si concentrare. Europenii au urmat un drum lent, nesigur si progresiv care conduce la unitatea economica si comerciala a continentului. Stabilirea unei mari Piete Comune a pus capat disputelor vamale si protectionismului. In alte domenii, progresul a fost lent si inegal. Europa este in acelasi timp o realitate concreta si una in devenire; de aceea inventarea sa tine atat de tratatele si acordurile intre statele componente, cat si de o multitudine de acte si activitati care creaza o solidariotate de facto intre europeni. Pentru a asigura si mentine pacea intre natiuni un nou mod de relatii apare si se consolideaza. Acest proces este in curs; de aceea Europa nu este in urma, ci in fata noastra. Ea se inventeaza in fiecare zi.

Declinul Europei

Cele doua Razboaie Mondiale ruinasera si slabisera tarile europene: pierderi omenesti si materiale, dar si pierderea credibilitatii, asadar a atractiei pe care o exercitau pana atunci, din cauza ca permisesera dezvoltarea unor ideologii distructive si de negare a umanismului. In anii 1945-1980, decolonizarea a restrans influenta tarilor europene si le-a obligat sa se preocupe de ele insele si sa priveasca mai mult in imediata vecinatate decat dincolo de mari. Perioada coloniala a lasat totusi urme in domeniul cultural, de exemplu rolul limbi engleze in India si in tarile arabe, al francezei in Maghreb si in Africa neagra.

Acest declin al Europei, subliniat de numerosi autori, este insotit de cresterea puterii americane care intervine militar de doua ori, in 1917-1918 si 1941-1945, pe continentul european. Din acest moment, SUA a devenit pivotul relatiilor internationale, iar prezenta lor pe scena lumii, nu a incetat sa se accentueze ca un semn al noilor vremuri, in comparatie cu Societatea Natiunilor, care isi stabilise sediul la Geneva, ONU se instaleaza in 1945 la New York. Pastrandusi prezenta in Europa Continentala, SUA au ajutat la reconstructia acesteia (Planul Marshal) si au aparato politic si militar prin Alianta Atlantica si NATO. Din 1945, spatiul euroatlantic se afla din punct de vedere politic si militar, sub control american.

Lumea Noua a carei populatie crescuse in secolele al XIX-lea si al XX-lea prin imigratia europeana si care ii primise in ani 1920-1950 pe numerosi savanti (precum Albert Einstein) si care fugeau de opresiunea regimurilor nazist si comunist, devine centrul progreselor stiintifice si tehnice, al creeari de produse, de curente si de obiecte culturale care s-au raspandit in intreaga lume.

In grupurile europene renascute se discuta la nesfarsit despre modul de a construi Europa. Doua optiuni erau exprimate. Prima, care parea logica si rationala sustinea constructia europei de sus in jos. Era insa complet nerealista, deoarece nici guvernele nici opinia publica, care se situau atunci in cadre nationale, nu erau pregatite sa se asocieze la un asemenea demers. S-ar fi putut incredinta unui grup de profesori de drept sarcina redactari unei constitutii europene.

Ce-a de-a doua optiune era mai modesta, dar indelungata si treptata. Ea consta in creearea unei zone de liber- schimb intr-unul sau mai multe sectoare economice (carbune,otel,electricitate,transporturi), urmata apoi, in functie de rezultate, de extindere la alte domenii. Oricare ar fi fost sectorul ales, era indidspensabila asocierea la proiect a proaspetei Republici Federale Germane. In acest caz, exista teama unor blocaje politice sau obstacole psihologice greu de surmontat.