Relaţia dintre administraţia publică şi mediul de afaceri Parteneriatul public – privat în Uniunea Europeana Parteneriatul Public Privat în România Delegarea serviciilor publice şi Parteneriate Publice Private în Municipiul Bistriţa Proiectul Wonderland Bistriţa Parteneriatele Publice-Private în Municipiul Bistriţa Concluzii şi Recomandări Bibliografie
Parteneriatul public privat şi privatizarea Relaţia dintre administraţia publică şi mediul de afaceri Încă de la apariţia statelor şi a administraţiei publice organizate a apărut necesitatea colaborării între sectorul public şi sectorul privat pentru furnizarea anumitor servicii publice către cetăţeni, cum ar fi protejarea rutelor comerciale, salubrizarea oraşelor, servicii specifice curieratului şi multe altele. În statele moderne (începând din secolul al XVIII – lea odată cu independenţa Statelor Unite ale Americii şi cu Revoluţia Franceză) parteneriatele publice private au devenit foarte utilizate, datorită creşterii complexităţii vieţii, a creşterii demografice şi a noilor dezvoltări tehnologice, dublate de expansiunea fără precedent a mediului de afaceri care prelua initiative ce aparţineau până atunci aristocraţiei mult mai conservatoare. În Statele Unite, spre exemplu, s-a impus încă de la început ca metodă de administrare a anumitor nevoi sociale parteneriatul public-privat, acest spaţiu de peste Atlantic fiind fondat pe un mediu ultracompetitiv care a reuşit să ia faţa sectorului public, a cărui posibilităţi de a oferi alternative viabile unor astfel de servicii erau evident limitate şi erau considerate de multe ori ca neloiale faţă de mediul de afaceri. Prin urmare, o serie de sarcini administrative au fost transferate spre companiile private, fie prin procesul de contractări şi achiziţii publice, fie prin privatizarea unor servicii. Acest transfer poate fi complet, adică pentru un anumit serviciu se apelează în totalitate la firme private sau parţial. În acest din urmă caz există posibilitatea ca firme din sectorul privat sa acţioneze fie în paralel sau în completarea serviciilor publice, fie în competiţie. După cum observăm, în cadrul parteneriatului public-privat se poate vorbi aproape întotdeauna de privatizare sau de forme mai diluate ale acesteia. Astfel, un prim exemplu de transfer de servicii publice spre sfera private este aşa-numitul “divestment”, care reprezintă transferul unor atribuţii sau servicii deţinute de stat spre proprietati private, fie prin vânzare, retrocedare, donaţie sau lichidare. Un al doilea model este delegarea unor servicii, prin transferarea managementului şi transferului unor atribuţii sau activităţi publice spre agenţi economici privaţi (în concordanţă cu indicatori de piaţă) care vor beneficia astfel de autonomie decizională şi libertate de initiativă în organizarea acţiunilor, statul sau autorităţile publice păstrându-şi totuşi proprietatea asuprea resurselor implicate şi controlul asupra activităţilor. O a treia varianta este privatizarea serviciilor publice prin “displacement” (deplasarea puterii publice spre mediul privat). Acest model se realizează printr-un comportament pasiv al autorităţilor publice care duce la permiterea sectorului privat să se implice din ce în ce mai mult în activităţi cu caracter public, pentru ca în timp să preia aproape total anumite servicii publice. În România, odată cu trecerea la o economie de piaţă, după 1989, autorităţile publice au fost puse în situaţia de a se adapta tendinţelor societăţilor capitaliste, de a descentraliza şi privatiza anumite servicii publice, de a redefini rolul statului în contextul mondializării şi liberalizării, acest fapt poate fi considerat un răspuns la criticile privind eficacitatea şi eficienţa serviciilor publice. În toate procesele de reformă a serviciilor publice regăsim într-o formă sau alta descentralizarea şi privatizarea. Conform aceleaşi surse, privatizarea reprezintă transferul de active publice (proprietate, gestiune, resurse şi control) către sectorul privat. Măsurile prin care poate fi realizată privatizarea sunt astfel următoarele: Cesiune de active – vânzarea în totalitate sau în parte a unei întreprinderi sau a unor bunuri aparţinând statului sau colectivităţilor locale; Subcontractarea serviciilor – funcţionarii joacă rolul de administratori de servicii; Stabilirea de taxe de utilizare – acestea permit statului sau colectivităţilor locale să perceapă redevenţe pentru serviciile care sunt asigurate de sectorul privat. Parteneriat între sectorul public şi privat – pentru finanţarea, gestiunea şi partajarea riscurilor într-un proiect comun; Liberalizarea – constă în suprimarea dispoziţiilor care împiedică întreprinderile din sectorul privat să pătrundă pe pieţele sectorului public.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
