Relațiile bilaterale România-Israel secolul XX (1944-1965)

1. Introducere:

Politica externă se bazează din totdeauna pe doua elemente strategice: încrederea ce şi-o acorda unul altuia partenerii , cât şi statornicia relaţiei lor.

Pornind de la aceste două elemente fundamentale, o analiza a relaţiilor româno-israeliene, trebuie să definească în primul rând care sunt interesele ce leagă cele două state, în această strânsă legătură ce există între ele de mai bine de 50 de ani.

Potrivit unui interviu acordat ziarului “Bună dimineaţa , Israel!”, în anul 2000, de către Ambasadorul României în Israel de la acea dată:

“Relaţiile Romaniei cu Israelul au fost, sunt si, cu siguranta, vor ramane foarte bune. Istoria ne arata ca Romania a fost intotdeauna tara care a sprijinit Israelul in organismele internationale, la care sunt parte si de asemenea, este bine sa ne reamintim ca misiunea diplomatica a Romaniei in

Israel nu a fost retrasa niciodata, in pofida rezolutiilor adoptate de alta tari”

2. Perioada 1944-1956

Inca de la proclamarea independentei la 14 mai 1948, Romania a recunoscut statul Israel , facand astfel un prim pas in elaborarea unei relatii apropiate si stranse cu statul evreiesc.

Dar pentru ca aceasta analiza sa fie una pertinenta, trebuie sa stabilim in primul rand obiectivele celor doua state.

În perioada 1948-1957, raporturile diplomatice au cunoscut sinuozităţi datorate, în primul rând, contextului internaţional (conflictele Israelului cu vecinii săi arabi, criza Suezului din 1956), precum şi refuzului autorităţilor române ale vremii de a permite emigrarea evreilor români, în condiţiile solicitate ferm de Israel.

În acest context, în martie 1951, Israelul şi-a rechemat trimisul de la Bucureşti, gest urmat de retragerea ministrului plenipotenţiar român de la Tel Aviv (iunie 1952). Oficiile diplomatice deschise în cele două ţări au continuat să funcţioneze sub conducerea unor însărcinaţi cu afaceri.

Într-un nou context politic internaţional, caracterizat prin încercarea de destindere între Est şi Vest, şi ca urmare a liberalizării relative a emigrării evreilor români înspre Israel, în 1957, cele două ţări au revenit asupra poziţiei lor prin numirea unor miniştri plenipotenţiari la conducerea legaţiilor de la Bucureşti şi Tel Aviv.

În anul 1957, Israelul a revenit asupra poziţiei sale şi a numit un ministru plenipotenţiar la Bucureşti. Ulterior, România a trimis un reprezentant de acelaşi rang la Tel Aviv.

2.1. Obiectivele, raporturile şi mijloacele folosite în politica externă a României în a II-a decadă a secolului XX

Obiectivele Romaniei dupa 1944, deci dupa finele celui de-al doilea Razboi Mondial, in planul politicii externe, au fost relativ strans legate de obiectivele Moscovei, in contextul in care Romania a intrat in "conul de umbra" sovietic.Guvernul Romaniei de atunci , condus de Petru Groza , impus la 6 martie 1945 de catre sovietici, detinea parghiile principale de conducere a tarii. Situatia aceasta, determina ca la la două zile după instalarea guvernului Petru Groza, Churchill s-a adresat preşedintelui american Roosevelt, printr-o telegramă "personală şi strict secretă", în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de instalarea, prin forţă, a unui guvern comunist şi prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti. În telegrama de răspuns, preşedintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menţiona: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu ruşii.Astfel, desi "ingrijorata" Marea Britanie este nevoita sa accepta trocul ce a avut loc , respectiv cedarea intregii Europe de Est si centrala , pentru Grecia.