Tahograful

Introducere

Transportul rutier este cea mai veche şi totodată cea mai folosită metodă de transport. Vehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale fixe, cum este cazul transportului feroviar. Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, constituind o componentă indispensabilă in acest domeniu.

Transportul rutier de marfuri sau de persoane se poate efectua numai în conditiile respectarii prevederilor Ordonantei Guvernului nr.17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere si de odihna ale conducatorilor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere si organizarea timpului de munca al lucratorilor mobili în transportul rutier de marfuri si persoane, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 466/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Acordului European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza Transporturi Rutiere internationale (A.E.T.R.), inclusiv ale anexelor la acesta, incheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994.

Definitie.Clasificare.Prezentare

Tahograful este un aparat de control destinat a fi montat in autovehicul pentru indicarea si scrierea total automatizata a datelor referitoare la cursa autovehiculului, precum si despre anumiti timpi de lucru ai conducatorilor auto.

Tahograful contribuie la creşterea securităţii circulaţiei pe şosele, face mai economică exploatarea autovehiculelor, permite simplificarea evidenţelor de exploatare şi constituie o bază sigură şi corectă de urmărire a activităţii şoferului şi autovehiculului. Tahograful este un martor sigur în caz de accident, deoarece de multe ori afirmatiile martorilor diferă mai ales în aprecierea subiectivă a vitezei, care, pentru stabilirea vinovăţiei, este adesea cea mai impor¬tantă; înregistrările furnizate de aparat permit însă stabilirea cu pre¬cizie a vitezei înaintea accidentului şi eventual după accident, precum şi momentul precis când s-a produs acesta.

De-a lungul timpului tahografele au evoluat. La început au aparut tahografele mecanice, care au progresat, odata cu evoluția tehnicii, la tahografele electronice(analogice), dar acestea au făcut obiectul intervenţiilor neautorizate, în scop de manipulare, de către utilizatorii fără scrupule. În scopul de a combate aceste intervenţii au fost aduse, de-a lungul timpului, unele modificări la reglementări. Așa s-a ajuns ca tahografele să aibă încorporate unele caracteristici de autodiagnosticare, iar cablurile de semnal să fie blindate (armate) pentru a preveni manipularea frauduloasă. A apărut apoi un concept nou în design, cu unități modulare; aceste tahografe încă mai folosesc diagrame, dar au un vitezometru separat care permite montarea variabilă a unităţii principale. De asemenea, semnalele furnizate de impulsor/senzor sunt criptate, crescând securitatea sistemului, reducând nevoia pentru unele dintre cerinţele de securizare cum ar fi cablul armat. În același timp s-a ușurat foarte mult montarea pe vehicule atât în fabrică, cât și ulterior fabricației vehiculului. Deoarece mecanismele de securitate se deteriorează cu trecerea timpului, UE a fost nevoită să se adapteze progresului tehnic, astfel că, în 1998 a pus bazele introducerii tahografului digital ca aparatură de control în domeniul transporturilor. Astfel, securitatea înregistrărilor privind perioadele de lucru ale conducătorului auto a crescut simțitor. Scopul este ca noul sistem sa fie mai puţin vulnerabil la acte ilegale realizate de către utilizatori pentru a distorsiona datele.

Tahografele mecanice sunt tahografe care folosesc ca si mecanism de transfer a informatiei de la cutia de viteze un sistem bazat pe cuplaje mecanice. Se gasesc pe autovehicule de productie a anilor 1970-1980. Pe acest tip de tahograf nu se poate monta un sistem de limitare a vitezei, intrucat nu are posibilitatea de preluare a unui semnal impulsuri. Tipul de tahograf mecanic care se gaseste pe autovehicule este 1311 (Kienzle, VDO, Mannesmann).

Tahografele electronice (analogice) folosesc ca punte de transfer de la generatorul de semnal la tahograf, un cablu electric. Generatorul de informatie este un impulsor care furnizeaza impulsuri regulate catre traductorul placii de baza a aparatului tahograf. In functie de generatii, pana in 1984 s-au fabricat tahografe electronice cu inscriptionare a timpilor de lucru, standard sau automatic, de tipul 1314 (Kienzle, VDO, Mannesmann), avand acelasi design ca si tahograful mecanic. Constructiv, acestea sunt formate din :

1. placa de bază: pe aceasta sunt amplasate mecanismele de inregistrare (a vitezei, a distantei parcurse si a timpului de circulatie si stationare), precum si transmisia controlului kilometrilor parcursi, contactele becului de semnalizare, placa cu borne si stutul pentru cuplarea axului de comanda al lui (cablu de kilometraj).

2. carcasa: este o piesă turnată, de forma cilindrică, pe care se fixeaza placa de bază, contorul și cuțitul de decupare. Pe flanșa carcasei este un adaos de turnare, pentru fixarea capacului și o scobitură pentru clichetul încuietorii.

3. capacul: este fixat printr-o balama de carcasa. Pe acesta sunt montate: mecanismul ceasornic, indicatorul de viteza, diagrama de inregistrare, incuietoarea, becurile pentru iluminarea cadranului, becul de semnalizare si cadranul.