Transportul Produselor Petroliere

Introducere

Transporturile fac parte din sfera largă de activităţi care în general sunt cuprinse îi expresia "distribuţia mărfurilor". Distribuţia fizică a mărfurilor constituie obiectul transporturilor. Ca ramură a producţiei materiale, transporturile joacă un rol de mare însemnătate în cadrul economiei mondiale. Ele continuă procesul de producţie al celorlalte ramuri ale producţiei materiale în sfera circulaţiei.

Transportul petrolului reprezintă o ramură a activitaţii industriale prin care se asigură alimentarea cu combustibil a diverşilor consumatori. Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibili în viaţa economică-industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor fluide are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.

Astfel, am considerat că transportul produselor petroliere este o temă interesantă de abordat, puţin comună şi complexă, dacă ne raportăm la totalitatea modalităţilor prin care acesta se realizează, respectiv de la transportul terestru la cel pe apă şi prin conducte.

Obiectivul lucrării este de a identifica şi analiza cel mai avantajos mijloc de transport intrenaţional al produselor petroliere, luând în calcul cele mai importante criterii: cost, siguranţă, capacitate, etc.

De asemenea ne-am propus să urmărim şi probleme legate de asigurarea mărfurilor pe parcursul transportului şi de contractul de asigurare aferent acesteia.

Ne-am propus să tratăm subiectul atât teoretic, expunând câteva efecte legate de evoluţia transporturilor petroliere de-a lungul timpului şi câteva mijloace de realizare a acestora, cât şi practic, pe baza unei analize comparative între diferite tipuri de transport, precum şi printr-un studiu de caz destinat întreprinderii Petromidia.

În finalul acestei lucrări am precizat concluziile şi propunerile ce au rolul de a sintetiza conţinutul lucrării şi de a mări caracterul personal al acesteia prin expunerea opiniilor proprii.

CAPITOLUL I Rolul şi locul transporturilor în economia internaţionala

1.1. Consideraţii generale privind transportul de produse petroliere

Desfaşurarea ritmică a activităţii economice, accelerarea circulaţiei marfurilor şi îmbunătăţirea calitativă a întregii activităţi economico-sociale determină în mod legic sporirea rolului transporturilor, dezvoltarea şi optimizarea lor, creşterea gradului de folosire a mijloacelor de transport şi extinderea tehnologiilor moderne în această importantă ramură a economiei mondiale. Reprezentând sistemul circulator al întregii lumi, transporturile asigură legăturile de producţie pentru toate ramurile economiei mondiale şi diferite zone ale lumii, circulaţia valorilor materiale de la producător la consumator, satisfăcând importante necesităţi ale societăţii.

Pentru a ilustra importanţa transportului în lumea specialiştilor este demn de amintit totodata ca în prezent, literatura de specialitate din domeniul petrolului şi gazelor acordă o treime din volumul său problemelor de transport. Drept consecinţă a acestor aspecte, mai mulţi specialişti din domeniul transporturilor, precum Traian Sbora, Gheorghe Tănase, Dumitru Şerban, L. Bulău, Oroveanu Teodor, D. Marinescu şi mulţi alţii, au abordat această temă a transportului de produse petroliere din diverse perspective.

O abordare mai profundă şi amănunţită în ceea ce priveşte produsele peroliere, o regăsim şi în lucrarea domnilor Nicolae Ioaneşi şi Dumitru Marinescu, a cărei cuprins include aspecte referitoare la depozitarea şi ambalarea produselor petroliere, transportul şi gestionarea acestora, precum şi o enumerare a produselor petroliere finite.

1.2. Scurt istoric al transportului de produse petroliere

În prima perioadă a apariţiei ţeiului, transportul se făcea în recipiente de lemn sau în burdufe de piele cărate pe samari, de la locul extracției şi până la consumator. Când producția a devenit mai mare, transportul se asigura prin șanțuri de pământ sau jgheaburi de lemn, iar înmagazinarea în batale săpate în pământ.

Prima sondă productivă de ţitei s-a săpat în anul 1859 de către ofiţerul genist Edwin L. Drake la Titusville în Pensylvania. În anul 1865, Samuel von Sykel construia prima conductă de ţiţei între sonda Oil Creek de lângă Titusville şi cea mai apropiată staţie de cale ferată. Această conductă constituită din ţevi de fier forjat, înşurubate, cu diametrul de 2’’, avea lungimea de 8 km şi funcţiona cu două staţii de pompare care dădeau o presiune de 15 at, realizându-se un debit de aproximativ 100 t/24 ore. Cu 13 ani mai târziu, pe lângă alte conducte mai scurte, americanii construiau, pe o lungime de mai multe sute de kilometri, o conductă de 6’’, aceasta fiind considerată drept prima conductă americană care corespunde condiţiilor actuale ale unei magistrale.