Prezenta lucrare urmăreşte internaţionalizarea societăţii Albalact. Albalact este printre primele companii din industria laptelui şi a produselor lactate din ţară, şi are potentţial de creştere urmând trendul activităţii emitentului. Primul capitol cuprinde o scurtă prezentare a societăţii. “Albalact este în inima Ardealului, într-un ţinut binecuvântat cu oameni binevoitori şi truditori, pentru care bunătatea naturii e prilej de bucurie şi de împărtăşire.”(Acest text se gaseste şi pe pagina de start a site-ului Albalact.ro) Dezvoltarea activităţii a fost susţinută de extinderea capacităţii de producţie, dar şi a îmbunătăţirii reţelei de distribuţie. Compania deţine 7 centre de distribuţie la nivel naţional(3 depozite proprii şi 3 depozite în spaţii închiriate-Craiova,Timişoara şi Baia Mare) Sume considerabile au fost investite în utilaje şi echipamente, aparatură performantă de laborator, flota - peste 130 maşini, din care peste 60 numai pentru desfacere, amenajarea depozitelor proprii din ţară: Alba Iulia, Bucureşti şi Campul Lung Moldovenesc. Laptele proaspăt şi lactatele proaspete sunt categorii foarte importante şi foarte dinamice ale pieţei, mai ales de când România a devenit membru al Uniunii Europene. Există importuri masive din spatţiul european, dar aceste importuri nu vor include niciodată lactate proaspete, iar prospeţimea peoduselor este punctul forte al produselor Albalact. Al doilea capitol abordează piaţa internaţională, piaţa de interes pentru internaţionalizarea Albalact. În vederea pătrunderii pe piaţa externă, firma trebuie să identifice caractersiticile fiecărei pieţe internaţionale şi în funcţie de limitele care se impun şi pe care şi le impune să aleagă piaţa cea mai favorabilă pentru dezvoltarea departamentului de comerţ internaţonal. Dintre limitele care condiţionează alegerea unei ţări către care să exporte amintim: având în vedere că firma este la începutul procesului de internaţionalizare trebuie să selecteze o ţară cât mai apropiată, ca distanţă geografică; dimensiunea economiilor naţionale să aibă un ritm constant de creştere sau măcar potenţial de ridicare a nivelului economiei. În urma studierii acestor restricţii societatea a selectat un eşantion iniţial de 10 ţări, şi anume: Italia, Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Ungaria, Bulgaria şi Polonia. În capitolul trei s-a identificat piaţa “ ţintă” pentru internaţionalizarea firmei. Albalact a ales Germania, Belgia şi Italia pentru numeroasele oportunităţi de afaceri ce rezidă în primul rând din planul de dezvoltare economică început odată cu aderarea la UE şi din dezvoltarea economică puternică a Italiei şi Germaniei, ca vechi ţări componente ale UE. Acestea au fost preferate şi datorită distanţei geografice relativ mică, ceea ce face ca, costurile de transport să fie net mai mici şi astfel, costul de producţie a produsului va fi mai mic şi preţul mai mult decât convenabil pentru clienţii societăţii. Deoarece are o tradiţie de aproape 40 de ani ani în producerea şi comercializarea acestor produse precum şi datoritǎ calitǎţii şi cotei de piaţǎ ocupatǎ de Fulga cu o pondere de 29.3%, compania considerǎ cǎ deţine destule argumente pentru penetrarea unei pieţe externe. Ca strategie de penetrare am aplicat-o pe cea de concentrare. Organizaţiile care adoptă această strategie sunt interesate de obţinerea unui avantaj competitiv prin combinarea controlului costurilor cu orientarea către un grup mai restrâns de consumatori, plecându-se de la ideea că acesta poate fi servit mai bine; iar forma de internaţionalizare este reprezentată de export.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.