Dinamica utilizării terenurilor în comuna Adamclisi, județul Constanța

Introducere

Agricultura reprezintă o ramură de o importanță majoră pentru economia națională îndeplinind funcții multiple biologice și ecologice, sursă principală de aprovizionare cu produse agroalimentare, de protecție a mediului ambiant, un mod de viață, o tradiție tehnică și culturală. În țara noastră, agricultura s-a practicat, sub forma culturii plantelor, din cele mai vechi timpuri caracterizându-se prin mai multe sisteme de agricultură. Printre cele mai primitive tipuri de agricultură amintim agricultura în țelină (desțelenirea unui teren care se cultiva câțiva ani după care era părăsit), agricultura cu pârloagă sau moină (terenul epuizat prin culturi repetate nu era părăsit definitiv, reintrând în circuitul utilizării agricole după un anumit interval de timp cuprins între 5- 20 de ani); agricultura cu ogor (bazată pe cel mai simplu sistem de rotație a culturilor, de circa 1- 2 ani); în secolul al XIX-lea s-a practicat agricultura extensivă (caracterizată prin extinderea foarte rapidă a terenurilor agricole), iar din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a practicat agricultura intensivă.

Pe măsura dezvoltării treptate a forțelor de producție, agricultura a înregistrat schimbări fundamentale în structura socială, în ridicarea nivelului tehnic, în structura și repartiția categoriilor de utilizare a terenurilor și a culturilor agricole. Începând cu anul 1990, în România a predominat agricultura de subzistență, bazată pe autoconsum. Aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, și apariția fondurilor nerambursabile pentru agricultură și dezvoltare rurală au creat treptat premisele dezvoltării acestui sector, conturându-se regiuni în sudul, sud-estul și vestul țării, unde a început să se practice o agricultură modernă și competitivă.

1. Schimbări în modul de utilizare a terenurilor la nivel global/România

Europa este unul din continentele cele mai intensiv utilizate, cu cea mai mare proporție de terenuri (până la 80%) folosite pentru așezări, sisteme de producție (inclusiv agricultură și silvicultură) și infrastructură.

Planificarea și gestionarea folosirii terenurilor sunt esențiale pentru reconcilierea folosirii terenurilor cu preocupările de mediu. Aceasta este o provocare care implică diverse niveluri de politici și diverse sectoare. Monitorizarea și mediatizarea consecințelor negative ale folosirii terenurilor asupra mediului, concomitent cu susținerea producției de resurse esențiale este o prioritate majoră pentru factorii de decizie din întreaga lume.

România este printre cel mai bine dotate țări europene în ceea ce privește terenul agricol, solurile fertile din cernoziom și resursele de apă. Terenul agricol ocupă 62% din suprafața totală a României și aproximativ două treimi din cele 13,3 milioane de hectare sunt considerate terenuri arabile cu înaltă productivitate utilizate în principal pentru producția de porumb și grâu. Însă producția agricolă medie în România este cu 30-50% mai mică decât media UE, ceea ce indică o utilizare mai puțin eficientă acestor factori de producție.

Deși agricultura constituie în mod tradițional motorul economiei din România, contribuția acesteia la valoarea adăugată brută (VAB) totală a scăzut în ultimul deceniu cu peste 50%, în urma creșterii înregistrate de alte sectoare. Însă sectorul economic primar din România are încă o pondere de 6% din VAB, ceea ce plasează agricultura cu mult înaintea altor state membre UE cu o medie de 1,8%. Cu o producție agricolă totală de 15,48 miliarde EUR în 2014, România se situează pe locul opt în Uniunea Europeană. Deși, în medie, producția agricolă a statelor membre UE este compusă din producție agricolă vegetală de 52% și 43% producție animalieră, România se situează pe locul întâi în cadrul UE-28 cu 73% din producția agricolă generală rezultată din producția agricolă vegetală, desi în anul 2006 au rămas necultivate 4000 ha de teren arabil. Îngrasamintele chimice s-au folosit în cantități mici, neavând efecte de acidifiere a solului. Folosirea gunoiului de grajd a avut efecte benefice în refacerea structurii solului și a microorganismelor. Anul 2006 a fost defavorabil producției agricole din cauza cantităților mari de precipitații scăzute.

Productivitatea în agricultură este strâns legată de evenimentele climatice adverse, precum secetele sau inundațiile, fiind unul dintre sectoarele economiei cele mai afectate de schimbările climatice. Anul agricol 2007 a fost considerat unul din cele mai uscate din agricultura românească, cauzând una din cele mai scăzute performanțe comparativ cu 2011; in 2011, recolta medie a fost de 1,5-3 ori mai mare decât în 2007. Inundațiile reprezintă o altă problemă recurentă în agricultura românească. Din 1980 până în 2011, România a suferit pierderi anuale cauzate de vreme în valoare de 8.452 milioane dolari americani, adică 0,26% din PIB, dintre care 34% au fost legate de secetă.

Evidențierea diferitelor procese și sau modificări în starea solului, se poate realiza numai printr-un procedeu unitar numit „sistem de monitoring”. Acesta este definit printr-un set de situri în care starea actuală a solului este evaluată, caracterizată prin observații, măsurători, determinări periodice ale diferitelor sale însușiri.

Potrivit recomandărilor U.N.E.P. și ale Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 111/1977, România a instituit, începând din anul 1977, „Sistemul de monitoring al stării de calitate a solurilor agricole”, că parte integrantă a Sistemului Național al Calității Mediului Înconjurător.

În perioada aniilor 1992 - 1999, a fost inițiat un sistem îmbunătățit de supraveghere a calității solurilor, atât pentru solurile agricole, cât și pentru cele forestiere, astfel au fost urmărite arealele cu soluri aflate în diferite stadii de degradare, urmărindu-se periodic evoluția acestora, următorul pas a fost reprezentat de identificarea cauzelor proceselor de degradare a învelișului edafic, ultimul pas a fost aprofundarea cercetărilor prin analize de detaliu ale proceselor dăunătoare, stabilind sursele proceselor de poluare, prognozând evoluția proceselor și elaborerand măsurile de remediere în același timp urmărind efectele aplicării lor.

Astfel au fost analizate și monitorizate tipurile de sol, complexitatea lor dar și schimbările acestora în timp precum și modul de utilizare a terenurilor.