Industria hotelieră pe piața turistică internațională

Industria hoteliera pe piata turistica internationala

1. Lanturile hoteliere

Hotelurile reprezintă forma tradiţională de cazare turistică, devenită, în zilele noastre, o activitate economică integrată, creatoare de locuri de muncă numeroase, directe şi indirecte şi care reprezintă o sursă importantă de venituri valutare (atunci când este vorba de turism internaţional).

Deşi, în ţările cu industrie turistică dezvoltată, hotelurile deţin principala pondere în structura unităţilor de cazare turistică, totuşi, ponderea acestora în ansamblul mijloacelor de cazare se află în scădere şi cunoaşte transformări profunde în ultimii ani. Astfel, hotelurile mici, independente, cu gestiune familială, sunt în scădere ca pondere, în timp ce lanţurile hoteliere se află în plină expansiune.

De-a lungul timpului, pe plan mondial, s-au consacrat două forme fundamentale de exploatare (operare) în domeniul hotelier: hotelurile independente şi lanţurile hoteliere integrate. Independenţa se referă la autonomia juridică, financiară şi patrimonială a întreprinderii hoteliere, ca entitate de sine stătătoare1. Hotelurile independente, nevoite să se adapteze la dinamismul cererii şi pentru a contracara extinderea lanţurilor hoteliere integrate (care încheie contracte de franciză sau de management chiar cu unele hoteluri independente), ajung să se asocieze în lanţuri hoteliere voluntare sau preferă să rămână într-o formă de exploatare individuală. Un principiu de bază al exploatării unui hotel, în lume, în perioada contemporană, ca alternativă a societăţii unice, este considerat a fi disocierea fondului de comerţ de patrimoniul imobiliar. Fondul de comerţ poate fi definit² ca un bun mobil preponderent necorporal, care, pe lângă elementele necorporale (clientela, vadul comercial, dreptul de închiriere, licenţa, firma – în sensul de denumire sau numele sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează), cuprinde şi elemente corporale (materiale, utilaje, mobilier, amenajări şi instalaţii) aflate în legătură cu exercitarea activităţii hotelului. Elementele necorporale sunt cunoscute sub numele de fond comercial.

2. Franciza hotelieră

Sistemul de franciză a permis un grad important de reînnoire a capacităţilor hoteliere în special în sectorul hotelurilor de două stele şi chiar de o stea, datorită dublului avantaj pe care îl prezintă atât pentru francizor, cât si pentru francizat.

Astfel, francizorul vine cu normele sale, cu marca (firma), experienţa şi reputaţia sa. Pentru societatea de franciză hotelierul este atât un client, cât şi un asociat. Francizorul aduce francizatului ajutorul său tehnic şi financiar pentru a realiza “montajul” investiţiei. În plus, el ajută la administrarea hotelului, prin serviciul său comercial şi de rezervare centralizat şi informatizat, prin publicitate şi consiliere în materie de echipament şi găzduire.

Francizatul pune la dispoziţie capitalul său propriu necesar investiţiei şi îşi asumă riscul financiar al investiţiei hoteliere în ansamblu. Hotelul său va beneficia de criteriile de standardizare şi rentabilizare ale lanţului precum şi de toate avantajele comerciale şi promoţionale pe care le acordă lanţul. Redevenţele sunt de cca. 2-5% din cifra de afaceri, iar dreptul de intrare de cca. 10% din investiţie este cerut în contrapartida serviciilor făcute de lanţ pentru realizarea studiilor de fezabilitate, a studiilor de piaţă şi pentru aranjamentele financiare.

Contractul de franciză constă, în esenţă, în următoarele elemente3:

- beneficiarul (francizatul), ca hotel independent şi francizorul sunt autonomi din punct de vedere juridic şi financiar;

- beneficiarul utilizează în interesul său marca aparţinând francizorului (inclusiv sigla, sloganul etc.);

- beneficiarul îşi desfăşoară activitatea pe baza know-how-ului conceput şi verificat de către francizor;

- de regulă, franciza este însoţită de o garanţie de neconcurenţă (exclusivitate teritorială a beneficiarului), ca şi de punerea la dispoziţie a serviciilor comune specifice la nivel de lanţ (promovarea şi comercializarea, rezervarea centralizată, coerenţa exploatării şi, eventual, gestiunea complexă, pentru acei investitori care doresc acest lucru);

- remuneraţia francizorului constă într-o taxă de afiliere, urmată de o redeventa din exploatarea hotelului.

Exploatarea fondului de comerţ se realizează de hotelierul independent, pe riscul său, dar societatea de gestiune a grupului îşi rezervă dreptul de supraveghere a calităţii serviciilor şi a conformităţii cu imaginea de marcă. Astfel, hotelurile francizate beneficiază de o autonomie superioară celei aferente închiderii unui contract de management.