Parcul Național Retezat

Proprietarii au populat lacul Zănoaga şi Râul Mare cu păstrăv încă înainte de înfiinţarea Parcului. Practica populării unor lacuri alpine şi a unor cursuri de apă cu păstrăv a fost continuată şi de administratorii terenurilor de vânătoare după 1948, respectiv ocoloalele silvice. La începutul secolulul XX exista tendinţa de a reduce efectivele de ovine, de cca 30.000 exemplare anual, care păşunau în zona alpină. Păşunatul cu ovine era interzis în zona lacurilor, încercându-se astfel să se protejeze zonele preferate de capra neagră

Tot la începutul secolului se experimenteză pentru prima oară păşunatul cu vite mari, începând cu păşunea Slăvei.

Pe suprafaţa declarată Parc Naţional păşunatul a fost permis doar "pentru vitele cornute şi caii proprietarilor acelor teritorii, cu excluderea totală a oilor şi excluzând orice introducere cu chirie a vitelor aparţinând altor comune decât cele de la poalele Retezatului, împroprietărite în Retezat, ori altor persoane, decât proprietarilor actuali", aşa cum se arată în Procesul verbal de constituire a Parcului.

În perioada 1986 – 1990 păşunile alpine sunt administrate de ocoalele silvice. În această perioadă se elaborează amenajamentele silvo-pastorale, în baza cărora se reglementează păşunatul.

După 1990 păşunile sunt preluate din nou de consiliile locale, iar pe majoritatea păşunilor nu au mai fost respectate prevederile amenajamentelor silvo-pastorale. Păşunile se subînchiriau de către administratorii lor altora decât proprietarii de drept. Administratorii păşunilor nu aveau posibilitatea de a exercita un control eficient al activităţilor de păşunat, ceea ce a dus adesea la suprapăşunat.

La începutul secolului pe Valea Lăpuşnicului Mare s-au efectuat exploatări de masă lemnoasă, buştenii fiind evacuaţi prin plutărit.

Gospodărirea pădurilor aflate în afara zonei incluse în 1935 în Parcul Naţional, dar care după 1990 au fost incluse în suprafaţa Parcului, s-a făcut în conformitate cu normele silvice în vigoare în perioada respectivă.

Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii 30, după cum o dovedeşte şi harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului şi având rol de cabană turistică.

Pentru Retezat sunt descrise 60 de asociaţii vegetale de cormofite cuprinse în 10 clase de vegetaţie, fapt care dovedeşte încă o dată marea diversitate floristică a Retezatului. Se pot întâlni cele mai variate asociaţii de la Pino-Quercetum moehringietosum pendulae din regiunile joase ale PNR la Oreochloo-Juncetum trifidi a cărei cenoze populează pe suprafeţe restrânse vârfurile, crestele şi versanţii puternic înclinaţi din etajul alpin. Deosebit de importantă din punct de vedere floristic este zona calcaroasă a Retezatului Mic cu un mare număr de plante rare şi/sau endemice cum ar fi Barbarea lepuznica, Pedicularis baumgarteni şi multe altele. Zona este foarte vulnerabilă la impactul păşunatului.

Pajiştile din regiunea alpină constituie o zonă de importanţă aparte, aici regăsindu-se majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea fiind diferite specii de Gentiana/Gentianella, Potentilla, Pulsatilla precum şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum) şi altele.

Alte zone de interes deosebit sunt cele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile alpine, în care se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo). Jneapănul (specie protejată în România) are o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului, contribuind la susţinerea grohotişului. Zâmbrul (Pinus cembra), specie rară de arbori, apare în grupe mai mari şi mai compacte decât în alte masive.

Cea mai mare ameninţare pentru flora Parcului Naţional Retezat o reprezintă păşunatul cu ovine, peste capacitatea de suport a păşunilor. Speciile caracteristice pajiştilor naturale sunt înlocuite treptat, în special ca urmare a suprapăşunatului, cu specii adventive, respectiv de specii mai puţin sensibile (ex. Nardus stricta).

Localnicii colectează flori de Rhododendron, muguri de jneapăn, flori de colţ, diferite specii de ciuperci, etc.

Turiştii culeg diferite specii de plante în funcţie de sezon.

În zonele tampon ale Parcului se desfăşoară exploatări forestiere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Un potenţial pericol pentru flora Retezatului Mic îl constituie modernizarea drumului de acces spre Herculane (DN 66A), mai ales prin facilitarea dezvoltării în această zonă a turismului motorizat, dacă sistemul de supraveghere/control al modului în care se desfăşoară turismul nu va fi bine fundamentat şi aplicat în teren.