Rezervația Naturală Delta Dunării

Rezervaţia Naturală Delta Dunării este situată în Sud-Estul României şi este o câmpie aluvionară în plină evoluţie creată de Fluviul Dunărea la gura sa de vărsare în Marea Neagră. Suprafaţa totală a acesteia este de 5.640 kmp din care 4.470 se află pe teritoriul României (79.2%), restul aparţinând Ucrainei.

Autorii clasici și moderni privesc Delta Dunării ca o unitate aparte formată în aceiași perioadă cu depresiunea Mării Negre la sfârșitul terțiarului și începutul cuaternarului, unitate ce se încadrează în partea cea mai nordică a Podișului Dobrogei de Nord, la limita cu depresiunea dobrogeană.

Petre Coteț rezlizează în luccrările sale o sinteză a studiilor anteriaore din care evidențiază pentru Delta Dunării 4 faze de evoluție și anume:

Faza de golf a Mării Negre – sistem complex de golfuri, capuri și insule rezultat în umra acțiunii combinate fluvio-marine desfășurată de-a lungul Pleistocenului. În această perioadă au luat naștere insulele corespunzătoare grindurilor Letea și Caraorman de astăzi.

Faza lagunară de la începutul Holocenului (acum 10.000 de ani)– corespunde unor ridicări ale nivelului marin ce debutează cu formarea cordonului litoral alipit insulelor Caraorman și Letea.

Faza fluvio-lacustră – în această perioadă, în spatele cordonului inițial, s-au format treptat brațele și marile linii ale deltei (Sf.Gheorghe I: 9000-7200 B.P, Sulina: 7200-2000B.P, Sf.Ghoerghe II și Chilia: 2000 B.P – prezent ).

Faza fluvio-marină - perioada de foramre a deltelor secundare, cele sub formă triunghiulară de la gurile Sf.Gheorghe și Sulina și cea digitată de la gura Chiliei.

Din punct de vedere geomorfologic Delta Dunării este o câmpie terminală în formare (V.Mihăilescu) cu un microrelief complex și variat asupra căruia au acționat mai mulți factori: mișcările epirogenetice, eustatice, marea, fluviul, vânturile, vegetația și activitățile antropice care au împărțit-o în 2 mari sectoare: Delta fluvială și Delta maritimă.

Principalele forme de relief sunt:

Martori din uscatul predeltaic (câmpuri de loess) CÂMPUL CHILIA – (6.100 ha, 6.5 m înălțime maximă) CÂMPUL STIPOC – (2.900 ha, 2.90-3.14 m înălțime maximă)

Grindurile – potențialul de habitat al regiunii.

GRINDURILE FLUVIATILE –lățimi variabile între 60-200 m și altitudini între 0.5-5.0 m.

GRINDURILE FLUVIO-MARITIME – în estul deltei:

simple (cordoane litorale sau perisipuri)

asociate (câmpuri fluvio-maritime): Letea(10.500 ha) – caracterizat prin prezența dunelor de nisip pe care s-a dezvoltat o pădure formată din vegetație mediteraneană, pe lângă acesta mai sunt câmpurile fluvio-maritime Caraorman și Sărăturile.

Japșele – sunt suprafețe plane de relief și secțiuni transversale concave acoperite temporar cu apă în perioadele de secetă acestea putând ajunge până la secare.