Spania

Capitolul I

Analiza situatie economice a Spaniei

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franta și Andora de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orasele autonome Ceuta și Melilla), precum si enclava Llivia din Pirinei.

După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie și o monarhie constitutională în 1978 când o nouă constituție a fost adoptată.

Capitala este Madrid, cu o populatie de 2.060.000 loc., iar limba vorbita este spaniola (castiliana). Spania are ca diviziuni administrative 15 regiuni si 50 de provincii, iar cele mai importante orase sunt: Barcelona, Valencia, Sevillia, Bilbao, Murcia, Saragosa, Malaga. Moneda Spaniei este 1 peseta = 100

centimos.

1.1 Etimologie

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, și pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca și în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (sec.I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărți a Occidentului, în care descrie amănunțit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizație non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-și extinde comerțul și care a fondat, între altele, orașul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei.

1.2 Istorie

Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți însecolul V d. Hr. și atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze dupăReconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întăritinchiziția spaniolă, instituție interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanțată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliția centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și costisitoare și revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat țara în secolul XVIII , prin ocupația din partea Franței în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, și a condus la o serie de conflicte armate și revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX inițial a adus puțină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creșterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenței neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o națiune epuizată politic și economic.

Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice - Țara Bascilor, Catalonia și Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârșitul secolului al III-lea a.Chr. , când romanii au subjugat celții, ibericii și bascii care trăiau aici. Regiunea a rămas o regiune romană până ce vizigoții au invadat locul la începutul secolului al V-lea. De-a lungul următoarelor trei secole, regiunea a devenit creștină, dar în anul 711 o invazie în Marocul aflat la sud a pus bazele a ceea ce urma să fie o civilizație islamică înfloritoare, care a durat șase secole.

1.3 Politică

Spania este o monarhie constituțională, cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național.Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Ansamblul Național după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

În 2003, Spania discută cu Regatul Unit despre Gibraltar, o mică peninsulă care și-a schimbat posesorul în timpul Războiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuțiile se referă la împărțirea suveranității asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituțional al gibraltarienilor, care și-au exprimat opoziția față de orice act de supunere față de Spania.

Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcționând ca o federație de Comunități Autonome, fiecare cu puteri și legi diferite. Există unele probleme cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naționaliste) încearcă un tip mai federal de relații cu Spania, în timp ce guvernul central încearcă să reprime ceea ce unii văd ca și o autonomie excesivă a unor comunități autonome (ex. Țara Bascilor și Catalonia).