Termeni Specifici Politicilor de Dezvoltare Teritorială

Coeziune teritorială ține de asigurarea dezvoltării armonioase a locurilor și de garantarea capabilități cetățenilor de a beneficia la maxim de caracteristicile inerente ale teritoriilor. Acesta reprezintă un mijloc de a transforma diversitatea într-o valoare care duce la dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene.

Pentru înfăptuirea coeziunii teritoriale se poate face următoarele lucruri : coordonarea politicilor pentru teritorii vaste, îmbunătățirea condițiilor de-a lungul frontierelor, îmbunătățirea accesului la educație, promovarea unor orașe mari sustenabile și competitive la nivel mondial, abordarea problemelor de excludere socială în părțile unei zone mari și în cartiere urbane defavorizate, îmbunătățirea asistenței medicale și dificultățile unor regiuni cu trăsături geografice specifice.

Competitivitatea și prosperitatea depind de capacitatea persoanelor și de firmele locale din regiunea, de a utiliza în mod optim toate valorile de la nivel teritorial. Într-o economie mondială interconenctată și în curs de globalizare, competitivitatea depinde de crearea de legături cu alte teriorii pentru a asigura valorile comune care sunt utilizate într-o manieră coordonată și sustenabilă.

Politica publică ajută teritoriile să își utilizeze valorile într-un mod optim. Aceastea le poate ajuta să răspundă solidar la provocările comune, poate realiza benefii progresive prin combinarea activităților, exploatarea complementarităților și să depășească diviziunile generate de granițele administrative.

Teritoriile întâmpină probleme care se extind pe mai multe sectoare, iar soluționarea eficientă a acestora necesită o abordare integrată și o cooperare între diverse autorități și părți implicate. Conceptul de coeziune teritorială creează legături între eficacitatea economică, coeziunea spațială și echilibrul ecologic, punând dezvoltarea durabilă în centrul procesului de concepere a politicii.

Principalele proprietăţi ale coeziunii sunt:

1. Coeziunea se manifestă gradual fiind susţinută de forţe şi fluxuri care se manifestă în diferite moduri, dimensiuni şi intensităţi.

2. Coeziunea implică un echilibru între intensităţile forţelor centrifuge şi centripete şi fluxurile care favorizează tendiţele spre interior sau spre exterior. Acest echilibru este condiţionat de fluctuaţiile şi distribuţia în timp şi spaţiu a acestor forţe şi fluxuri.

3. Coeziunea necesită un echilibru între orientările forţelor şi fluxurilor spre interiorul sau exteriorul sistemului.

Competitivitate regională este capacitatea unei întreprinderi, ramuri economice, regiuni sau a unui ansamblu supranațional de a genera, într-o manieră durabilă și în condiții de concurență, un nivel al veniturilor și un nivel de ocupare al factorilor relativ ridicați (definiția Oficiului de Statistică al Uniunii Europene – Eurostat). Acesta a devenit în ultimile decenii unul dintre conceptele cheie utilizate în analiza socio-economică regională. Toate definițiile campetitivității converg spre un concept al cărui conținut nu este foarte precis.

Competitivitatea poate fi în acelaşi timp un mijloc de creştere susţinută a standardului de viaţă al unei naţiuni şi de menţinere a unui nivel al şomajului involuntar cât mai scăzut . Pentru caracterizarea competitivităţii unei regiuni este necesar să se analizeze câteva aspecte fundamentale ale nivelului de dezvoltare economic regională. Competitivitatea poate fi măsurată prin indicatori ex post adică prin indicatori ce cuantifică performanţele actuale sau din trecut ale unei economii precum produsul intern brut, produsul intern brut pe locuitor, rata anuală de creştere a PIB, productivitatea muncii, rata de ocupare, structura comerţului exterior, cota deţinută de regiune pe piaţa externă. Ceilalţi indicatori ce caracterizează competitivitatea sunt indicatori de tip ex ante (sarcină obligatorie în stabilirea unui program de dezvoltare rurală pentru o anumită regiune geografică) şi se concentrează asupra surselor, avantajelor competitive ale unei regiuni mai degrabă decât asupra performanţei economice propriu-zise.

Definiţia Oficiului de Statistică al Uniunii Europene este suficient de flexibilă putând fi utilizată pentru mai multe scopuri. Această definiţie prezintă competitivitatea la fel ca o noţiune complexă care poate fi aplicată oricărei unităţi economice de bază având următoarele elemente:

- se concentrează pe 2 categorii economice măsurabile : veniturile şi populaţia ocupată;

- presupune un nivel relativ ridicat al veniturilor însă nu specifică cum se face împărţirea acestor venituri între angajaţi şi angajatori;

- presupune o rată mare de ocupare, parţial în legătură cu obiectivele politicii sociale europene dar nu reflectă structura populaţiei ocupate (gradul de calificare a forţei de muncă).

Rezumând, putem spune că regiunile (oraşele, ţările) sunt competitive dacă economiile lor sunt deschise, veniturile lor pe locuitor sunt ridicate şi în creştere dacă sunt capabile să susţină o rată înaltă de ocupare şi dacă segmente largi ale populaţiei beneficiază de o cotă corespunzătoare din venitul regional (naţional) realizat.

Competitivitatea regională poate fi definită ca fiind abilitatea unei regiuni şi, deci, a autorităţilor ei publice, de a-şi menţine baza locală de firme şi forţa de muncă calificată şi de a atrage investiţii străine . În consecinţă, caracteristicile sale competitive se bazează pe următoarele:

• Calitatea infrastructurii;

• Calitatea generală a mediului;

• Calitatea centrelor de cercetare şi inovare a regiunii;

• Capacitatea de a reţine şi de a atrage resurse umane calificate;

• Fiscalitatea;

• Costul şi calitatea forţei de muncă.

Dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.