Turismul Vinicol în Republica Moldova

Introducere

Turismul reprezintă unul din cele mai importante şi mai complexe fenomene ale activităţii umane, atestat încă din cele mai vechi timpuri. Insă ca ramură specializată a economiei activitatea turistică s-a constituit abia în sec. XX, cînd au apărut posibilităţi pentru deplasarea rapidă a unor mase mari de persoane dintr-o regiune a Terrei în alta. Creşterea numărului de deplasări şi a intensităţii lor a impus studierea fenomenului turismului din mai multe puncte de vedere, inclusiv în aspectul său economic (economia turismului) şi cel geografic (geografia turismului). Dezvoltarea şi încadrarea ramurii turismului printre celelalte ramuri ale economiei se explică, în primul rînd, prin intensificarea relaţiilor economice şi culturale între statele lumii, prin urbanizarea accelerată, sporirea numerică a salariaţilor, creşterea bunăstării materiale şi a nivelului de cultură al populaţiei, gradului ei de informatizare, prin modernizarea şi perfecţionarea rapidă a mijloacelor de transport şi căilor de comunicaţie. Toate acestea au făcut mai accesibilă vizitarea de către masele mari de vizitatori (turişti) a numeroaselor comori (monumente) naturale şi antropice, aflate în cele mai diferite părţi ale Terrei.

Puţine ramuri ale economiei mondiale au avut asemenea ritmuri de creştere a indicilor economici în ultimele decenii ca turismul. în bună parte, aceasta se datorează restructurării economiilor naţionale ale multor state, reducerii numărului de lucrători ocupaţi în industrie şi agricultură şi creşterii rolului sferei serviciilor. In statele dezvoltate se vorbeşte despre trecerea lor la era postindustrială, informaţională. Insă foarte multe state, în special, cele mici, n-au trecut prin etapa industrială, deoarece nu au avut şi nici nu au potenţialul respectiv. Ele pur şi simplu s-au orientat după cerinţele pieţii şi şi-au acomodat economia la oferta serviciilor de turism solicitate.

Turismul modern (industria turismului) s-a format în temei în a doua jumătate a sec. XX, geografia lui mondială extinzîndu-se ulterior asupra tuturor regimurilor lumii. în perioada anilor 1950 - 2003 numărul turiştilor care au efectuat călătorii dincolo de hotarele ţării proprii a crescut de la 25 pînă la 691 milioane (de 28 or), anual adăugîndu-se în medie cîte vrei 13 milioane de călători. Către anul 2020 numărul turiştilor internaţionali (care călătoresc prin ţări străine) poate atinge 1,6 miliarde, ceea ce ar însemna că în mişcarea turistică vor fi antrenate aproximativ 15 % din populaţia vîrstnică a planetei. Dacă adăugăm aici şi turismul intern, apoi constatăm că în mişcarea turistică poate fi antrenată anual 40-50% din întreaga populaţie (în vîrstă de peste 14 ani) a Terrei.

Iniţierea dezvoltării turismului în Republica Moldova necesită o organizare, planificare şi dirijare, la nivel de stat a activităţilor turistice, care nu poate fi irealizată decît prin intermediul structurilor organizatorice respective

Dar politica şi strategia statului privind dezvoltarea turistică a Republicii Moldova trebuie să fie elaborată şi realizată în baza concepţiei de dezvoltare durabilă. Astfel, dezvoltarea turismului în Republica Moldova va trebui să manifeste o concordanţă între dezvoltare şi anumite criterii de durabilitate: cu alte cuvinte, dezvoltarea turistică trebuie să fie suportată pe termen lung sub aspectul ecologic, viabilă economic şi echitabilă sub aspectul etic şi social pentru populaţia locală. O bună gestiune a activităţilor turistice, susţinută de o politică activă a statului, poate garanta un caracter durabil de dezvoltare a turismului în Republica Moldova

Fără îndoială dezvoltarea turismului presupune existenţa unui patrimoniu turistic care, prin atractivitatea sa, poate să asigure integritatea unei zone geografice, a unei regiuni turistice sau a unei ţări în circuitele turistice interne şi internaţionale. Printre componentele patrimonoiului turistic trebuie menţionate, în primul rînd, resursele naturale (frumuseţile montane şi peisagistice, plajele însorite de pe litoral, factorii de cură din staţiunile balneoclimaterice etc). Valorile naturale trebuie apoi completate cu resursele antropice create de mîna omului (vestigiile istorice, de artă, de arhitectură), practic un complex de elemente de atracţie care definesc în bună parte specificul unei anumite zone sau regiuni turistice. La toate acestea mai trebuie luate în considerare o serie de tradiţii culturale, de folclor care dau o nuanţă inedită demersului turistic şi uneori motivează deplasarea celor interesaţi spre un anumit loc. Resursele (valorile) naturale constituie aşa - numita ofertă turistică primară sau potenţială a unei zone, regiuni sau ţări. Toate celelalte resurse create de om reprezintă oferta turistică secundară, fiind considerată ca una din premisele transformării ofertei turistice potenţiale în ofertă turistică efectivă. Drept urmare, patrimoniul turistic al unei ţări ar putea fi definit ca totalitatea valorilor materiale şi a valorilor antropice (cultural -artistic) care pot deveni obiective de atracţie turistică.

Pentru ca ele să devină efectiv obiective de atracţie turistică, deci pentru ca ele să poată fi puse în valoare, adică să poată fi vizitate, mai este nevoie de o serie întreagă de cheltuieli materializate în ceea ce numim infrastructură tehnică, respectiv amenajări teritoriale cum ar fi: căi de acces (drumuri, poduri, străzi, autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi), reţele de distribuţie a energiei electrice şi a apei, canalizare, obiective de prestări servicii ş.a.m.d.

Desigur, punerea în valoare a patrimoniului turistic al unei ţări depinde foarte mult de politica economică pe care o promovează una sau alta din ţările primitoare de turişti, precum şi de facilităţile oferite pentru atragerea vizitatorilor. Este cît se poate de firesc ca industria turismului să se bazeze şi pe acel simţ specific de ospitalitate, de amabilitate şi căldură, care-1 fac pe turist să uite de multe ori inconvenientele călătoriei, oboseala drumului şi eventual confortul material pe care nu-1 putem asigura serviciilor prestate rămîne condiţia de bază a dezvoltării turismului şi impresiei cu care pleacă oaspetele intern sau străin.

Capitolul I. ISTORIA MOLDOVEI

1.1 Preistorie şi antichitate

Conform academicianului Dm.Lihaciov ” cine nu are interes fata de istorie si trecut, isi sărăceşte prezentul". Din cele 3 devizari ale timpului - prezentul, viitorul si trecutul cel mai responsabil este prezentul, cel mai atrăgător - viitorul, iar cel mai bogat este trecutul. Trecutul este o gigantica comoara a practicii accesibila pentru fiecare, care tinde sa-si imbogateasca prezentul si sa-si asigure viitorul

Vinificatia Moldovei poseda o bogata istorie care are rădăcini adinei in istoria umana. Se schimba soarta popoarelor, care locuiau pe pamintul Moldovei de azi, iar odată cu ele vinficatia trecea prin perioade de distrugere si creştere, facindu-si drum spre dezvoltarea incontinua. Pina la era noastră populaţia locala - schifii, nu duceau lipsa de vinuri, consumindu-1 curat, fara a adaugă apa, prin deosebire de tradiţiile lumii antice.Urmasii schifilor - dacii si geţii care populau stepa Buj acului se caracterizau prin faptul ca ocupaţia de baza era agricultura, creşterea animalelor si vinificatia.

Viticultura si vinificatia in acea perioada a obţinut o dezvoltare insemnata pentru perioada data. Nu inzadar, cu 50 ani i.e.n. regele Burebista, pentru a evita consumul mărit de vinuri a editat un decret care impunea dacii si geţii de a taia viile si a trai fara consum de vinuri. Acest decret a reţinut in mare măsura dezvoltarea viticulturii si vinificatiei, deoarece a avut o perioada de activitate de circa 150 ani pina la cucerirea tarii de imparatul Romei - Traian (106 e.n.).Romanii prin toate metodele au stimulat dezvoltarea viticulturii si vinificatiei pe teritoriul Moldovei. Ei au introdus noi sisteme de cultivare a vitei de vie, au completat asortimentul de soiuri cu noi soiuri aduse din Roma, care s-au păstrat pina in sec.XX. Coloniştii din Roma au transmis populaţiei locale procedeele proprii de fabricare a vinurilor.